Octavian Țîcu, candidatul PUN la alegerile prezidențiale din Republica Moldova

Octavian Țîcu este candidatul desemnat de Partidul Unității Naționale pentru funcția de președinte al Republicii Moldova, potrivit infoprut.ro.

Consiliul Politic Republican al Partidului consideră că rămânerea lui Igor Dodon în fruntea Republicii Moldova va duce la federalizarea statului şi ancorarea sa în spaţiul eurasiatic, se arată într-un comunicat al PUN.

Potrivit sursei citate, luni, 27 iulie, începând cu ora 11,00, în scuarul Europei din Chișinău, Partidul Unității Naționale va lansa campania „Ce înseamnă Unirea cu România”, în cadrul căreia vor fi făcute declaraţii în legătură cu această decizie.

Despre acest anunț a comentat și liderul Mișcării Politice Unirea, Dorin Chirtoacă, care este de părere că înaintarea lui Octavian Țîcu în calitate de candidat la prezidențiale din partea PUN va diviza și mai tare unioniștii.

„Noi rămânem pe poziția noastră, că trebuie să avem un singur candidat și pentru asta trebuie să ne adunăm cu toții. Considerăm că sarcina noastră, a unioniștilor, în aceste alegeri, este să fim cu toții uniți, noi între noi. Să dăm exemplu în acest sens celorlalți, proeuropenilor și celorlalte segmente electorale. De ce? Pentru că, în primul rând, trebuie să scăpăm de acest kuliok-președinte”, a comentat Chirtoacă într-un live pe Facebook.

Liberalul a subliniat că trebuie să fie înaintat un sigur candidat unionist, și anume cel care poate strânge cele mai multe voturi.

Articolul precedentCoreea de Nord anunţă primul său caz ”suspect” de COVID-19
Articolul următorUn bărbat din Singapore admite că a spionat în SUA pentru China