Tone de pepeni sunt abandonați pe străzile din Kabul, capitala Afganistanului, după un sezon foarte productiv, însă ale cărui roade nu pot fi exportate din cauza restricțiilor impuse de coronavirus, conform dpa.
Închiderea granițelor Afganistanului a transformat abundența recoltei de pepeni din acest sezon într-un dezavantaj pentru fermierii care nu au ce face cu atât de multe fructe. În condiții normale, mare parte din recolta care în acest an este cu 6% mai mare decât anul trecut ar fi fost exportată.
Mohammad Daud este un fermier din provincia Farah, care susține că din pepenii recoltați de pe 80 de hectare nu a reușit să vândă decât câteva tiruri încărcate cu fructe, care au plecat spre câteva provincii din Afaganistan, în ciuda problemelor de infrastructură. Prețul fructelor este de asemenea atât de mic încât nu ar acoperi nici măcar costul transportului până la Kabul.
Problema este atât de gravă încât autoritățile au decis să includă pepeni în meniul trupelor militare Afgane. „Am atât de mulți pepeni încât aș putea hrăni armata de unul singur”, spune Mohammad.
Afganistanul a cerut Ambasadei Americane să intervină pentru a redeschide granița cu Pakistan pentru comerț. Granița a fost redeschisă pe 15 iulie, aceasta fiind o decizie foarte avantajoasă, întrucât India este principalul importator de pepeni din Afganistan.
Între timp, Mohammad susține că nu va mai cultiva pepeni în următorul an și atrage atenția asupra faptului că mulți fermieri aflați în situația sa ar putea începe să cultive opiu în locul fructelor, așa cum s-a mai procedat în trecut. „Culturile de opiu sunt de 10 ori mai profitabile decât culturile de pepeni” susține fermierul.