Starea de urgență se va prelungi în Republica Moldova

În Republica Moldova se prelungește starea de urgență în sănătate publică din cauza pandemiei de COVID-19. Informația a fost făcută public de premierul Ion Chicu, în cadrul unei emisiuni de televiziune, potrivit infoprut.ro.

De asemenea, ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu, a anunțat că situația epidemiologică se agravează, în special în Chișinău, unde au fost deschise noi spitale pentru tratarea bolnavilor.

Potrivit premierului, pandemia nu bate în retragere, iar reducerea cu 40% a numărului de infectări din R. Moldova nu oferă motive de a fi optimiști.

„Această scădere este temporară. Nu este exclus că trendul se va inversa. De ce așa? Pentru că noi nu am devenit mai responsabili de atunci, continuăm să nu respectăm regulile. Totodată, observăm ce se întâmplă în regiune și la vecini, dar și pe plan global. Pe plan global a fost un nou record de infectări – peste 280 000 de cazuri noi. E clar că pandemia nu pleacă din R. Moldova, dar nu are de gând să plece nici din lumea întreagă”, a precizat prim-ministrul.

Cetățenii R. Moldova, la fel ca și cei din alte state, trebuie să se obișnuiască să trăiască în aceste condiții de risc, mai ales că un vaccin va fi gata doar în 2021, spune Chicu.

Astfel că astăzi membrii Comisiei Naţionale Extraordinare de Sănătate Publică (CNESP) au decis prelungirea situației de urgență cu încă o lună, până la 31 august.

Totodată, pentru a face față numărului mare de solicitări, autoritățile din domeniul sănătății au decis să activeze alte două instituții medicale în care să fie tratați bolnavii de noul coronavirus, fiind vorba de Spitalul „Sfânta Treime” din Chișinău, unde vor ajunge în special pacienții în stare gravă, aici fiind două secții de terapie intensivă cu câte 18 paturi fiecare, dar și de un spital raional, unde vor fi tratate persoanele cu forme ușoare ale bolii.

În prezent, în instituțiile medicale sunt internați 1.804 pacienți, 400 dintre care se află în stare gravă. Totodată, alte 2.263 de persoane confirmate cu noul coronavirus se tratatează la domiciliu.

Totodată, 721 de persoane sau 3,3% din numărul total al cazurilor înregistrate au decedat, iar 5.977 sau 27% sunt cazuri active.

Până în prezent au fost efectuate peste 135.400 de teste pentru COVID-19 la 105.193 de persoane.

În ultimele trei săptămâni, au fost înregistrate mai mult de 1.500 de cazuri de infectări săptămânal, vârsta medie a persoanelor cu noul coronavirus fiind de 46,8 ani, iar a celor decedate – de 66,2 ani.

Articolul precedentRegele Spaniei se distanțează de tatăl său, pe fondul acuzațiilor unui transfer de 100 de milioane de dolari de la fostul monarh saudit
Articolul următorAlegeri locale pe timp de pandemie cu măști, mănuși și dezinfectanți