Când se vor relua competițiile de handbal? Răspunsul președintelui FRH, Alexandru Dedu

Președintele Federației Române de Handbal a vorbit despre situația la zi din handbalul românesc și momentul de pornire al competițiilor. Situația generală provocată de Pandemia de coronavirus afectează în continuare handbalul românesc. De aproape o lună echipele s-au reunit și se pregătesc în aer liber, în așteptarea momentului în care vor putea intra în sală.

În mod normal, în luna august ar trebui să se joace atât Liga Florilor MOL, Liga Zimbrilor, cât și meciurile Final Four-ul Cupei României FAN Courier, atât la masculin, cât și la feminin, însă lucrurile par că nu se îndreaptă în direcția cea bună.

Țara noastră înregistrează zilnic un număr din ce în ce mai mare de îmbolnăviri, astfel că nu se pune problema ridicării restricțiilor, iar pentru sportivi acest lucru înseamnă încă o piedică în a se antrena normal.

Președintele FRH, Alexandru Dedu, întărește acest lucru și afirmă că sănătatea și integritatea jucătorilor primează.

„Într-un moment de anormalitate, să văd echipele pregătindu-se pe stadioane de fotbal, este o normalitate. Nu știu cât va mai dura această situație, mai avem aproape două săptămâni timp să luăm o decizie cu privire la desfășurarea competițiilor în luna august. Dacă echipele nu vor avea minim 10 zile, două săptămâni, de pregătire în sală în condiții de joc, nu vom avea aceste evenimente luna următoare. Nu știu dacă vor fi meciuri, este posibil să fie, posibil să nu fie. Noi am încercat prin tot ce am putut să-I stimulăm pe sportivi să-și continue activitatea pentru că mai devreme sau mai târziu Pandemia se va termina și n-am vrea să vedem că anumite structuri se vor desființa și că sportivii se accidentează” a declarat Alexandru Dedu, președintele Federației Române de Handbal.

Șeful FRH mărturisește și că nu i-a fost ușor să conducă acest for în perioada ciudată pe care o traversăm: „Nu sunt fericit că Pandemia m-a prins într-o poziție de decizie, nu e usor, vorbim despre soarta a mii de oameni și bucuria a milioane de oameni care iubesc handbalul. Nu este ușor, dar încercăm să o scoatem la capăt”.

Articolul precedentBugetul cheltuielilor pentru alegerile locale a fost aprobat de către Guvern / Care este suma alocată
Articolul următorPreședintele FRH, despre Campionatul Mondial feminin de handbal U20, organizat la București: noi suntem pregătiți