Grecia redeschide plajele, dar cu reguli stricte

Grecii s-au înghesuit la plajă în prima zi de redeschidere a plajelor. Autoritățile au decis redeschiderea a peste 500 de plaje. Totuși, măsurile care trebuie respectate vor fi unele stricte, scrie Reuters.

Maxim 40 de persoane sunt permise pe o suprafață de 1000 de metri pătrați. Umbrele trebuie să fie puse la o distanță de minim 4 metri, cu partea lor superioară nu la mai puțin de un metru una de cealaltă, se arată în manualul special elaborat de specialiștii eleni.

La Alimos, o plajă din sudul Atenei, lumea s-a așezat la coadă încă de la începutul dimineții pentru a se putea bucura de soarele dogoritor.

Oamenii prezenți pe plaja s-au declarat foarte mulțumiți că li se permite să se bucure de a sta la plajă, mai ales după măsurile de distanțare socială și carantina care au fost greu de suportat.

Nikos Venieris, proprietarul plajei, a declarat că a observat că regulile impuse la plajă sunt respectate și speră să fie un început bun pentru sezonul estival.

Grecia a raportat foarte puține cazuri față de majoritatea vecinilor ei, 2800 de infectați și doar 160 de decese. Este de așteptat ca turismul în Grecia să fie reluat la începutul lunii iulie, cel mai devreme.

Articolul precedentChina cere SUA să nu mai „persecute pe nedrept” Huawei
Articolul următorCunoscut expert chinez: „Autorităților locale nu le-a plăcut să spună adevărul”