Acum un an, cel mai mare baron al drogurilor contemporan, Joaquin „El Chapo” Guzman, a fost condamnat la închisoare pe viață plus alți 30 de ani de detenție. Acum, avocatul lui El Chapo pregătește apelul la decizia inițială și susține că baronul așteaptă „biletul spre libertate”, scrie CNN.
Anul trecut, El Chapo a fost găsit vinovat de 10 capete de acuzare, printre care constituire de grup infracțional, trafic de droguri, splălare de bani și comiterea unor crime. La sentința de închisoare pe viață s-a adăugat și una de 30 de ani de detenție.
În prezent, baronul mexican este închis în Colorado, într-o celulă de 7×12 metri a închisorii Supermax din Colorado.
Artizan al unor eliberări impresionante din închisorile mexicane, Chapo speră acum la o altfel de soluție: una legală. Mariel Colon, avocata lui „El Chapo” Guzman susține că clientul ei speră să fie eliberat după apelul la sentință pe care echipa sa „de apărare” îl pregătește.
Totuși, Ray Donovan, agentul special care se ocupă de caz, susține că nu există nicio șansă ca justiția americană să-i ofere o șansă baronului.
Înainte să fie extrădat în 2017 pentru a fi judecat în Statele Unite, Guzman a evadat din două închisori mexicane. În 2011, El Chapo a evadat din închisoarea mexicană Puente Grande din Jalisco, după ce s-a ascuns într-un cărucior cu lenjerie.
Apoi, după capturarea sa în 2014, un an mai târziu, a evadat spectaculos din închisoarea din orașului mexican Altiplano. Atunci, baronul a evadat printr-un tunel săpat pentru acesta sub celula sa.
Închis acum în ceea ce este cunoscut ca „Alcatrazul Munților”, Guzman nu are nicio șansă de scăpare, spune agentul special care se ocupă de caz, Ray Donovan. Totuși, avocatul acestuia consideră că Guzman trebuie să aibă parte de un proces corect, având în vedere faptul că unul dintre cei 12 judecători a informat Vice News că, deși nu ar fi avut voie să se uite la știri despre Guzman, aceștia au încălcat regula și El Chapo nu ar fi avut parte de un proces corect.