Accident rutier în Sibiu: un tânăr de 18 ani a decedat, un alt tânăr este rănit

Un tânăr de 18 ani a murit după ce a fost implicat într-un accident rutier petrecut în localitatea Copșa Mare din Sibiu, transmite Agerpres. Accidentul a avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 04:00, în localitatea Copșa Mare.

Tânărul se afla pe locul din față. Șoferul, în vârstă de 19 ani, conducea cu o viteză neadaptată, sub influența alcoolului, potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean din Sibiu. Șoferul a pierdut controlul vehiculului și a intrat în coliziune laterală cu un stâlp de susținere a rețelei electrice, care se afla pe partea stângă a sensului de mers.

În mașină se afla și un alt pasager, în vârstă de 20 de ani, care se afla pe bancheta din spate și care a fost rănit. Șoferul a scăpat fără vătămări corporale. În schimb, prezenta o concentrație de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cursul zilei de 16 iulie a.c., în intervalul orar 10,30 – 12,30, polițiștii rutieri din cadrul Biroului Drumuri Naționale și Europene Sibiu au desfășurat o acțiune punctuală pe linia prevenirii producerii accidentelor rutiere cauzate de viteza excesivă sau neadaptată, pe DN 14, în localitatea Copșa Mică.

Articolul precedentUPDATE Catedrala din Nantes a fost cuprinsă de flăcări / Se suspectează că cineva a pus la cale incendiul
Articolul următorGabriela Firea îl contrazice pe Raed Arafat: spitalele din București au suficiente paturi și suficienți medici pentru pacienții bolnavi de COVID-19