Un proiect de ordonanță de urgență privind leasingul de echipamente și utilaje pentru IMM va fi aprobat de Guvern, a declarat ministrul Finanțelor, Florin Cîțu.
Ministrul Finanțelor a declarat în cadrul ședinței de Guvern de astăzi că actul normativ este gata de adoptare și că va fi adăugat pe lista suplimentară a viitoarei întâlniri a Executivului, transmite Agerpres.
De asemenea, ministrul a anunțat și că actul normativ referitor la schema de garantare a creditelor pentru investiţii şi capital de lucru pentru companiile mari administrate de EximBank a primit un aviz al Consiliului Concurenţei care trebuie implementat şi va fi gata pentru următoarea ședință a Guvernului.