
Ploile torenţiale în cantităţi record care au afectat săptămâna aceasta regiunea Kyushu din sud-vestul Japoniei au provocat 70 de decese până duminică, în timp ce salvatorii continuă operaţiunile de căutare a persoanelor date dispărute, informează Agerpres, citănd agenţia Xinhua.
Alte treisprezece sunt date dispărute în regiunea Kyushu.
Agenţia de Meteorologie din Japonia a avertizat cu privire riscul de producere a altor alunecări de teren şi viituri. Conform prognozelor, precipitaţiile se vor intensifica începând de luni în vestul Japoniei.
Premierul japonez Shinzo Abe a declarat că guvernul său va face tot posibilul pentru a reconstrui rapid zonele devastate de inundaţii şi alunecări de teren.
63 dintre cele 70 de victime proveneau din prefectura Kumamoto, cea mai afectată de această serie de intemperii.