Patronul Tesla, celebrul Elon Musk, susține că până la sfârșitul anului, compania sa va fi capabilă să producă automobile complet autonome, potrivit BBC.
Musk spune că automobilele Tesla sunt deja foarte aproape de „nivelul 5 de autonomie”, nivel la care șoferul nu mai trebuie să facă nimic.
Nivelul actual al vehiculelor Tesla, al doilea, cere șoferilor să fie atenți la orice fel de pericol, dar fără a sta cu mâinile pe volan. Senzorii din interior verifică dacă șoferul este atent la drum, în caz contrar, atrăgând atenția prin intermediul computerelor de bord că se va opri.
Elon Musk a vorbit virtual la Conferința de Inteligență Artificială la nivel global, desfășurată la Shangai. El susține că nu mai există probleme majore, ci doar multe probleme minore. Șeful Tesla consideră că marea provocare va fi să facă tot sistemul să funcționeze la parametri normali ca un ansamblu.
Totuși, analistul furnizorului de informații globale IHS Markit, Tim Urquhart, susține că ceea ce pretinde Musk că va realiza până la finalul anului este puțin probabil. El adaugă că, chiar dacă Tesla ar reuși „minunea”, este greu de crezut că li s-ar permite unor mașini complet autonome să circule pe străzi.
Tim Urquhart spune că utilizatorii Tesla s-au plâns deja în mai multe rânduri de sistemul Autopilot.
Analistul a conchis că, dacă se dorește ca automobilele Tesla total autonome să circule pe străzi, este necesar ca ele să fie foarte rezistentă, dar nici să nu provoace mari daune celorlalte mașini implicate într-un posibil accident.
Să nu uităm că, la sfârșitul lunii mai, compania lui Elon Musk, SpaceEx, a mai dat o lovitură importantă. SpaceX, în colaborare cu NASA, au reușit cu succes să lanseze doi astronauți americani pe orbita Pământului, o premieră istorică în colaborarea dintre administrația americană și zona privată.