Coronavirus: Toți cei care tranzitează vama Kulata-Promachonas spre Grecia vor fi testați

Autoritățile grecești se pregătesc să îi testeze pe toți cei care intră în Grecia prin punctul de trecere Kulata-Promachonas. Decizia a fost luată în urma identificării unor cazuri de coronavirus printre turiștii insulei Thassos, transmit surse din presa bulgară, citate de Ziare.com.

Până în acest moment au fost identificate șase cazuri de îmbolnăviri în insula Thassos, dintre care în patru este vorba de turiști sârbi, aflați într-un hotel de carantină. Toate cele șase cazuri sunt asimptomatice.

Guvernul de la Atena a crescut de-a lungul ultimelor zile numărul de teste efectuate la punctul de trecere Kulata-Promachonas. Joi au fost testate aproximativ 90% dintre persoanele care au tranzitat punctul vamal.

Vama Kulata-Promachonas este unul dintre cele mai solicitate puncte de trecere de la granița cu Grecia. De la începerea sezonului de vacanțe estivale, vama a fost în mod repetat supra-aglomerată, cozile de mașini în așteptare întinzându-se de-a lungul a kilometri întregi.

Articolul precedentRecoltele de sfeclă de zahăr din Europa, amenințate de un virus / Care vor fi cele mai afectate țări
Articolul următorAccident grav pe Autostrada Soarelui / Nouă persoane sunt rănite