Studiu despre imunizarea în masă: Doar 5% dintre cei testați au păstrat anticorpii împotriva virusului

O imunitate la nivelul întregii populații la noul coronavirus ar putea fi „de neconceput”, cu anticorpii împotriva virusului care au dispărut după doar câteva săptămâni la unii pacienți, potrivit unui nou studiu major spaniol, scrie Business Insider

Studiul a descoperit că doar 5% dintre cei testați în toată țara au păstrat anticorpi împotriva virusului, potrivit concluziilor publicate de jurnalul medical The Lancet.

De asemenea, studiul a constatat că 14% dintre persoanele care au testat pozitiv pentru anticorpi coronavirus în prima rundă de testare nu au mai fost testate pozitiv în testele ulterioare efectuate săptămâni mai târziu.

„Imunitatea poate fi incompletă, poate fi tranzitorie, poate dura doar o scurtă perioadă de timp și apoi poate dispărea”, a spus Raquel Yotti, directorul Institutului de sănătate Carlos III din Spania.

Un alt om de știință implicat a spus: „Având în vedere aceste descoperiri, orice abordare propusă pentru realizarea imunității efectivelor prin infecție naturală nu este numai extrem de neetică, ci și de neatins”.

Guvernul spaniol a făcut echipă cu unii dintre principalii epidemiologi ai țării pentru a descoperi ce procent din populație a dezvoltat anticorpi care ar putea oferi imunitate împotriva coronavirusului.

Articolul precedentCiolacu, PSD: Negociem cu Ponta, dar candidatul la Primăria Capitalei rămâne Gabriela Firea
Articolul următorVIDEO Proteste violente la Belgrad împotriva carantinei / Vucic, gata să renunțe la lege