Platanul din Cișmigiu este emblema parcului și unul dintre cei mai vechi arbori din Capitală. În 2018, în cadrul lucrărilor pentru montarea mai multor spoturi de iluminat, au fost secționate două rădăcini de susținere. Acum, sistemul de iluminat este nefuncțional iar un sfert din coroana arborelui plantat în urmă cu 200 de ani s-a uscat, potrivit Buletin de București.
Arborele secular din Cișmigiu este înalt cât un bloc cu 10 etaje, fiind emblema parcului încă din 1854. La inaugurarea parcului, platanul era deja decanul de vârstă al întregii zone. Acum, arborele se chinuie să supraviețuiască.
În 2018, autoritățile bucureștene au decis să monteze un sistem de iluminat în tot Parcul Cișmigiu. Nu este cert dacă proiectul a avut la bază un proiect tehnic sau a fost făcut prin trasare directă pe teren. Cert este că lucrările au afectat 25% din coroană, secționându-se două rădăcini principale.
Potrivit calculelor peisagiștilor, platanul din Cișmigiu stochează aproape 20 de tone de apă și are o valoare estimativă de 23.000 de euro. Mai mult, în fiecare an, reține aproximativ două kilograme de praf din atmosferă în condițiile în care un sigur gram conține până la un miliard de microparticule.