Se redeschid sau nu școlile în septembrie?

Ministrul sănătății, Nelu Tătaru, a anunțat luni seara, fiind invitat la Digi24, când va fi luată o decizie în privința școlilor.

Astfel, dacă ajungem la cel mai grav scenariu, acela al unei creșteri exponențiale a cazurilor de coronavirus, e posibil ca școala să nu înceapă la timp, adică la 14 septembrie.

Nelu Tătaru a spus că în gestionarea pandemiei din perioada verii se vor face evaluări pentru fiecare etapă, iar în funcție de rezultatele acestora, autoritățile vor ști ce măsuri trebuie să ia în septembrie, atunci când va începe noul an școlar.

Ministrul Sănătății a îndemnat la prudență și a spus că deciziile cu privire la reîncepere activității didactice vor fi luate spre sfârșitul verii

Ministrul sănătății a spus că există un grup de lucru, o comisie mixtă la nivelul Ministerului Educaţiei, sub conducerea vicepremierului Raluca Turcan, care va pregăti măsuri pentru gestionarea începutului anului şcolar.

„La apropierea începutului anului școlar, să spunem sfârșitul lunii august, o să spunem ce putem să facem în 15 septembrie sau cum suntem. Pregătim acest moment, cu tot ce înseamnă măsuri. Sfatul ar fi cel precaut. Noi acum avem de gestionat o a doua cocoașă a acestui primului moment pandemic. Ne-am bucurat un pic cam devreme, am trecut-o în alt registru un pic cam devreme”, a explicat Nelu Tătaru.

 

Articolul precedentMarius Oprea sapă din nou, în august, la Periprava! Apel pentru sprijinirea campaniilor de deshumare a victimelor comunismului.
Articolul următorTikTok nu va mai fi disponibil în Hong Kong „în câteva zile”