Raluca Amariei, fost vicepreşedinte USR şi lider judeţean, a demisionat

Raluca Amariei, fost vicepreşedinte la nivel naţional şi fostul lider al filialei judeţene Sibiu a USR, a anunţat, luni, că a demisionat din partidul pe care îl vede „în agonie”, potrivit Agerpres.

„De mai multă vreme asist la agonia USR ca formaţiune politică credibilă pentru electoratul românesc. (…) Am decis să plec, să părăsesc acest partid, care nu mai e nici pe departe partidul la a cărui construcţie am contribuit. De ce abia acum? Pentru că se apropie alegerile, oamenii din jurul meu caută o alternativă curată la clasa politică, iar eu nu mai pot să le spun privindu-i în ochi, ca acum patru ani, că USR ar putea fi aceea. Dragi prieteni, colegi, susţinători din interiorul sau din afara partidului, vă mulţumesc. Au fost 4 ani in care aţi avut încredere în mine, în care v-am cerut sprijinul şi mi l-aţi acordat, mi-aţi dat energie şi am învăţat multe de la voi. Vă rog în continuare: nu renunţaţi la visul de a face bine (în) România!”, şi-a explicat demisia Raluca Amariei, pe contul ei de Facebook.

Raluca Amariei afirmă că „ceva s-a defectat în USR” în ultimii patru ani.

Apropiată de Nicuşor Dan, Raluca Amariei a promovat candidatura lui Dan Barna, care a ajuns în Parlament, ca deputat de Sibiu. Ulterior, relaţiile dintre Dan Barna, ajuns lider naţional al USR şi Raluca Amariei s-au răcit. Raluca Amariei era în momentul demisiei, simplu membru USR Sibiu, filială condusă de Adrian Echert.

Articolul precedentRobert Negoiță anunță că nu va candida din partea PSD la alegerile locale
Articolul următorElveția introduce obligativitatea purtării măștilor în mijloacele de transport în comun