FC Viitorul Constanţa a învins-o pe Dinamo Bucureşti cu scorul de 1-0 (1-0), joi seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a 7-a a fazei play-out a Ligii I de fotbal, potrivit Agerpres.
Singurul gol al meciului a fost reuşit de fundaşul Virgil Ghiţă (17), cu capul, în urma unui corner.
Gazdele au ratat ocazii de gol prin Vlad Achim (42), Gabriel Iancu (44), Andrei Artean (86), Aurelian Chiţu (90) şi George Ganea (90).
Şi Dinamo şi-a creat oportunităţi bune de gol, însă le-a ratat prin Deian Sorescu (30), Diego Fabbrini (63 – bară) şi Ahmed Bani (90+1).
Dinamo, care are două restanţe de jucat, a ajuns la şase eşecuri consecutive, dintre care cinci în play-out, având un singur gol marcat, astfel că rămâne pe ultimul loc.
FC Viitorul a pierdut un singur meci din ultimele nouă, având patru victorii şi patru egaluri.
În sezonul regulat, FC Viitorul a surclasat-o cu 5-0 pe Dinamo, care şi-a luat revanşa în retur cu 3-2.