Comisia Europeană ar putea deschide proceduri de infringement la adresa României în domeniul mediului privind exploatarea forestieră ilegală, calitatea aerului și protejarea rețelelor Natura 2000.
- Natură: Comisia solicită României să combată exploatarea forestieră ilegală și să protejeze mai bine pădurile aflate pe siturile Natura 2000 de pe teritoriul său (aviz motivat). Comisia îndeamnă insistent România să pună în aplicare în mod corespunzător Regulamentul UE privind lemnul (Regulamentul (UE) nr. 995/2010), care interzice producerea și introducerea pe piața UE a produselor obținute din bușteni recoltați în mod ilegal. Autoritățile naționale nu au fost în măsură să verifice efectiv operatorii și să aplice sancțiuni corespunzătoare. Inconsecvențele din legislația națională nu permit autorităților române să verifice cantități mari de lemn recoltat ilegal, potrivit site-ului Comisiei Europene.
- Natură: Comisia solicită României și Spaniei să ia măsurile necesare pentru a-și proteja și a-și gestiona rețelele Natura 2000 (scrisoare de punere în întârziere). România nu a desemnat până în prezent arii speciale de conservare și nu a stabilit, în general și în mod sistematic, obiective și măsuri de conservare detaliate specifice fiecărui sit.
- Calitatea aerului: Comisia solicită României să pună în aplicare integral normele UE privind autorizațiile pentru instalațiile industriale (aviz motivat). Comisia solicită României să îmbunătățească punerea în aplicare, pe teritoriul său, a normelor UE privind autorizațiile pentru instalațiile industriale. România permite instalațiilor industriale să funcționeze fără autorizațiile necesare care stabilesc condițiile de funcționare în conformitate cu legislația UE.
Prin pachetul său lunar de decizii în constatarea neîndeplinirii obligațiilor, Comisia Europeană („Comisia”) urmărește acționarea în justiție a statelor membre care nu și-au îndeplinit obligațiile ce le revin în temeiul legislației UE. Aceste decizii, care vizează diverse sectoare și domenii de politică ale UE, au scopul de a asigura aplicarea corespunzătoare a legislației UE, în beneficiul cetățenilor și al întreprinderilor.
- Etapele procedurii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor (Infringement)
- Europa pierde păduri într-un ritm alarmant, după cum sugerează datele
- Defrişări record în Pădurea Amazoniană în luna mai
- VIDEO FOTOGALERIE: Protest organizat la Rădăuți împotriva tăierii ilegale a pădurilor