Cislunar Autonomous Positioning System Technology Operations and Navigation Experiment, pe scurt CAPSTONE, este misiunea pe care NASA o va lansa anul viitor spre luna, pentru testarea conditiilor in care va opera viitoarea statie spatiala internationala, Lunar Gateway, potrivit Space Alliance.
Cu ISS, cel putin in forma actuala, pe final de cariera (atat ca interes stiintific, cat si ca uzura fizica), interesul se va muta gradual spre viitorul avanpost al umanitatii, care, gratie pozitionarii favorabile dincolo de orbita Pamantului, ne va permite realizarea mult mai facila a calatoriilor interplanetare, ceea ce se viseaza de mult timp.
Acesta va fi cel mai mare proiect spatial in anii care vor urma, eforturile financiare, industriale si nu in ultimul rand diplomatice (in mai si iunie, in plina pandemie, au fost semnate multiple acorduri care reglementeaza cooperarea intre agentiile spatiale participante) mergand toate in acesta directie.
Asa cum e usor de imaginat, industria spatiala americana asteapta cu mare interes Lunar Gateway si, in paranteza fie spus, se pregateste pentru acest lucru de 10 ani (externalizarea/impulsionarea sectorului privat si aparitia puzderiei de noi actori spatiali, de la SpaceX, Blue Origin, Rocket Lab etc. pana la furnizori mai putin cunoscuti publicului, in paralel cu sustinerea contractorilor traditionali, dezvoltarea de noi tehnologii care sa permita zboruri sigure si ieftine, la cadenta mare, pregatirea cu ajutorul Congresului a legislatiei pentru exploatarea resurselor din spatiu – toate fac parte din strategia NASA de realizare a acestui proiect).
CAPSTONE, va fi lansat de o racheta Electron a celor de la Rocket Lab. Pretul platit de agentia americana pentru acest zbor este de 9.95 milioane de dolari, iar lansarea va avea loc de pe teritoriu american, LC2, noul complex construit de Rocket Lab in Virginia la Wallops Flight Facility.
Va fi probabil cea mai complexa misiune pentru racheta Electron, care nu s-a aventurat niciodata mai departe de orbitele LEO. Ea va trebui sa execute, dupa lansare, timp de cateva zile, cu ajutorul modulului de propulsie Photon Lunar, la care se lucreaza intens in aceasta perioada, mai multe manevre care sa creasca apogeul orbitei pana la nivelul care sa permita un transfer spre Luna.
CAPSTONE, un Cubesat 12U de 30 kg, va fi construit, in baza unui contract de 13.7 milioane de dolari, de Advanced Space si subcontractorul sau, Tyvak Nano-Satellite Systems, o companie cu vechi state in domeniul nano satelitiilor, potrivit Space Alliance.