Limita vârstei de la care angajații din industria de armament se pot pensiona a scăzut cu 13 ani, în urma adoptării de către Guvern, miercuri, a unei Ordonanțe de Urgență privitoare la acest aspect, conform Agerpres.
Motivul pentru care angajații fabricilor de aramament beneficiază de o vârstă de pensionare cu 13 ani mai mică decât vârsta standard este riscul asumat la locul de muncă este maxim, întrucât muncitorii sunt expuși la pulberi silicogene, zgomot, gaze şi vapori iritanţi foarte dăunători pentru sănătate.
„Guvernul a adoptat, în şedinţa de astăzi, o ordonanţă de urgenţă de modificare a Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, prin care salariaţii să beneficieze de pensie pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare cu 13 ani, pentru un stagiu de cotizare de cel puţin 25 de ani realizat în următoarele activităţi: cele referitoare la fabricarea, manipularea, transportul nitroglicerinei, explozivilor, pulberilor negre, pulberilor fără fum, produselor pirotehnice în unităţile de producţie a explozivilor, precum şi fabricarea nitrocelulozelor şi a celuloidului în aceleaşi unităţi de producţie a explozivilor; fabricarea muniţiilor şi a elementelor de muniţii; locurile de muncă în care se execută operaţii cu exploziv de iniţiere, exploziv cu caracteristică de sensibilitate mare, precum şi locurile de muncă în care se execută operaţii cu explozivi aromatici, la care angajaţii vin în contact direct cu aceştia; operaţii de distrugere a muniţiilor încărcate şi a elementelor de muniţii încărcate, a pulberilor, a explozivilor şi a produselor pirotehnice; delaborarea muniţiilor şi a elementelor pirotehnice încărcate cu substanţe explozive sau incendiare”, precizează comunicatul remis de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale.
La cerere, noile prevederi se aplică și retroactiv, pentru persoanele care deja s-au pensionat, pensia fiind recalculată începând cu luna următoare depunerii cererii.