Minstrul Sănătății Nelu Tătaru a declarat luni, la Digi 24, că că românii nu respectă regulile și acest val unu ar putea deveni un val cu ”două cocoașe”,cu o intensitate mai mare chiar
„Valul 1 nu s-a terminat, pentru că oamenii nu respectă măsurile. Putem transforma acest val intr-un val cu două cocoașe, unde a doua ar putea fi mai violentă decât prima, în condițiile în care atunci exista un instinct de conservare, acum acest instinct de conservare, la o parte dintre concetățenii noștri, nu mai există”, spune Tătaru.
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, le recomandă românilor care „și-au pierdut instinctul de conservare” și nu mai respectă măsurile impuse de autorități în contextul pendemiei de COVID-19 să meargă în secțiile de terapie intensivă ca să vadă că se poate deceda la 30 sau 39 de ani fără a avea alte afecțiuni, și să vadă cadrele medicale care stau în combinezoane transpirând o zi întreagă în niște condiții foarte grele, dar facându-și meseria.