Liviu Dragnea citat astăzi la DNA

Liviu Dragnea, citat astăzi la DNA pentru a i se aduce la cunoștință calitatea de inculpat în dosarul Tel Drum, potrivit știrilor Digi 24.

Deținut în Penitenciarul Rahova de un an, după condamnarea din dosarul angajărilor fictive, Dragnea este citat astăzi pentru inculpare în acest caz. Într-un interviu, acordat online, Dragnea a afirmata că nu știe exact care sunt acuzațiile:

„Sunt citat la DNA, în dosarul cu Tel Drum. Brusc, după 3 ani, e pus din nou pe tapet, cu puțin înainte de campanie. Ce vorbeam de la început. Încep iar discuțiile și dezbaterile despre acest dosar. Dacă mă întrebi de ce sunt acuzat, nu prea știu. Era vorba de două drumuri făcute cu bani europeni.

Am înțeles că a rămas doar un drum în dosar. Drumurile există. În mandatul meu s-au făcut două drumuri importante pentru acel județ. Acolo se știa. În 2000, când am venit președdinte al CJ, nu era niciun drum în firea lui. Toată lumea când trecea cu mașina mă înjura, pentru că erau pline de gropi. Lucrurile s-au schimbat. Sunt două drumuri pe care se circulă și banii europeni au fost folosiți pentru ele.

Pe citație scrie că mă cheamă să-mi aducă la cunoștință calitatea de inculpat.”

Există, de asemenea, și o problemă cu interviul acordat online Ancăi Alexandrescu. Administrația Penitenciarelor dă de înteles că acesta nu ar fi fost aprobat. De altfel, nu se aprobă nici un interviu în această perioada, ca măsura împotriva coronavirusului.

 

Articolul precedentDeficitul bugetar a urcat la 3,59% din PIB
Articolul următorCoronavirus în Diaspora: Aproape 4.800 de români sunt infectați