În Rusia începe astăzi un referendum constituțional care i-ar putea permite lui Vladimir Putin să ocupe funcția de președinte pentru încă 16 ani, transmite Agerpres.
Referendumul constituțional este programat oficial pentru data de 1 iulie, însă cei peste 110 de milioane de alegători vor fi așteptați la urne începând de astăzi, pentru o perioadă de o săptămână. Perioada de votare a fost extinsă pentru a evita aglomerația, în contextul epidemiei de coronavirus.
Printre modificările constituționale ce vor fi supuse votului, există modificări ce privesc ocuparea funcției de președinte. Mai exact, dacă modificările vor fi votate, o persoană va putea să ocupe funcția de președinte doar pentru două mandate consecutive, limitate la o perioada de 6 ani fiecare. Însă în textul viitoarei constituții va fi stipulat că actualului președinte îi este permis să candideze din nou.
Conform constituției în vigoare, Putin ar fi trebuit să își încheie mandatul în 2024, dar dacă legea fundamentală va fi modificată în urma referendumului, Putin va putea rămâne președinte până în anul 2036, an în care va ajunge la vârsta de 83 de ani.
Reforma constituțională supusă votului a fost inițiată de Vladimir Putin în ianuarie și a fost adoptată de parlamentul de la Moscova cu o largă majoritate. Referendumul nu ar fi fost obligatoriu, însă președintele a ales să îl organizeze.
În textul noi constituții sunt înscrise și prevederi privind statutul Federației Ruse ca moștenitoare a fostului URSS, prevederi legate de definirea căsătoriei ca unirea dintre un bărbat și o femeie și sunt menționate aspecte privind protecția socială a copiilor și bătrânilor.