Premierul Orban vrea să aplice modelul „Kurzarbeit”

Premierul Ludovic Orban a anunțat că în România ar urma să fie aplicat modelul Kurzarbeit, care prevede asigurarea unui program flexibil de muncă, potrivit știrilor Digi 24.

Orban a subliniat că trebuie stabilite criterii clare pentru implementarea unui astfel de program, astfel încât să nu recurgă la măsuri de sprijin firmele care nu au în realitate nevoie de ele.

„Sigur, măsura se aplică o perioadă limitată, atunci când apare o perturbare majoră pe piaţă, cum este criza economică generată de epidemia de COVID. Deci, va trebui să stabilim o perioadă de aplicare şi va trebui să gândim foarte bine cum punem în funcţiune acest mecanism, astfel încât pe de o parte să fie cât mai uşor de accesat, fără proceduri birocratice complicate. Pe de altă parte, să asigure criterii de acordare a ajutorului către companii şi către angajaţi foarte clare, foarte precise, astfel încât să nu existe probleme foarte mari în interpretarea modului în care este aplicat şi să reducă cât mai mult posibilitatea ca unii angajatori să poate să utilizeze această formă de protecţie fără să aibă nevoie sau ca resursă suplimentară de venit, în condiţiile în care ei, teoretic, nu ar avea nevoie de această măsură”, a menţionat premierul.

Dezbaterea publică este organizată de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale.

Articolul precedent22 iunie 1941: „Ostași, vă ordon: treceți Prutul!”
Articolul următorPNL a depus o cerere de revocare a Renatei Weber din funcţia de Avocat al Poporului