În 20 iunie 1997, în fosta închisoare comunistă de la Sighetu Marmaţiei, a fost inaugurat Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei („Memorialului Sighet”).
Lucrarea de cea mai amploare artistică este grupul statuar “Cortegiul Sacrificaților“, realizat de sculptorul Aurel I. Vlad, care tinde să devină una din emblemele muzeului. Este vorba de optsprezece siluete umane mergând spre un zid care le închide orizontul, așa cum comunismul distrusese viața a milioane de oameni. Prezentată în 1997 în lemn, lucrarea a fost turnată în anul urmator în bronz și este amplasată azi într-o altă curte interioară a fostei închisori.
Memorialul din Sighet are drept principal scop reconstituirea și păstrarea memoriei poporului român, căruia, vreme de jumătate de secol, i s-a indus în conștiință o istorie falsă.
Temuta închisoare a fost folosită de regimul comunist pentru exterminarea elitelor României. Aici au fost închise personalităţi de bază ale perioadei interbelice, care deranjau prin poziţiile lor politice, dar şi oameni simpli care erau consideraţi de regim un pericol. Mulţi dintre ei nu au mai păşit niciodată în afara zidurilor închisorii.
Închisoarea Sighet a fost construită în 1897, ca închisoare de drept comun, de către adminstrația austro-ungară. În august 1948 a devenit loc de detenție pentru un grup de studenți, elevi și țărani maramureșeni. În zilele 1950 au fost aduși la penitenciarul Sighet peste o sută de demnitari din întreaga țară (foști miniștri, academicieni, economiști, militari, istorici, ziariști, politicieni), unii dintre ei condamnați la pedepse grele, alții nici măcar judecați.
Deținuții erau ținuți în condiții insalubre, hrăniți mizerabil, opriți de a se întinde ziua pe paturile din celulele, fără încălzire. Nu aveau voie sa privească pe fereastră (cei ce nu se supuneau erau pedepsiți să stea la “neagra” și “șura”, celule de tip carceră, fară lumină). Într-un târziu, la geamuri au fost puse obloane, încât se putea vedea numai cerul. Umilința și batjocora faceau parte din programul de exterminare.
În 1955, ca urmare a Convenției de la Geneva și a admiterii României comuniste (Republica Populară Română) în ONU, a avut loc o grațiere.
O parte din deținuții politici din închisorile românești au fost eliberați, o parte transferați în alte locuri.
La Sighet, din cei circa 200 de deținuți, 54 muriseră deja. Deținuți politici mai apăreau dup grațiere și în anii următori, mai ales “în trecere” spre spitalul psihiatric din localitate.
În 1977 închisoarea a fost dezafectată și a intrat într-un proces de degradare.
În prezent clădirea închisorii este amenajată, începând din 1994, ca muzeu, aici avându-și sediul „Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței”, cunoscut ca „Memorialul Durerii din Sighet”.
Fosta închisoare, transformată, a fost pusă în anul 1995 sub egida Consiliului Europei.
Primele săli ale muzeului au fost inaugurate în 1997, an în care Memorialul a fost declarat “ansamblu de interes național”, totodată fiind recunoscut drept cel mai important proiect dedicat de societatea civilă reconstituirii și analizei trecutului comunist, proiect unic în țările est-europene.
