Două noi cazuri de îmbolnăvire cu noul coronavirus au fost raportate marți în Noua Zeelandă, după o perioadă de 25 de zile în care nu s-a mai înregistrat niciun nou caz activ, transmite Agerpres.
Cele două persoane bolnave au intrat în țară după o călătorie efectuată în Marea Britanie, a declarat ministrul Sănătății din Noua Zeelandă, care susține că cele două cazuri sunt asociate.
Tranzitarea granițelor neozeelandeze este în continuare restricționată, doar rezidenților acestei țări, familiilor acestora și persoanelor care călătoresc din motive profesionale sau umanitare fiindu-le permis să se întoarcă. Toți cei care intră în țară sunt plasați în carantină timp de 14 zile.
Acum aproximativ două săptămâni, în Noua Zeelandă nu mai există niciun caz activ de coronavirus. Premierul Jacinda Arden nu a declarat însă țara ca fiind eliberată de coronavirus, așteptându-se la apariția unor noi cazuri.