Ministrul Sportului: „Trebuie mai multa seriozitate în Liga I” / „Pentru clienții sălilor de fitness, multe reguli par ciudate”

Ionuț Stroie, Ministrul Tineretului și Sportului, a oferit la Digi24 declarații cu privire la situația Ligii I de fotbal, unde 4 meciuri au fost anulate, dar și primele impresii după redeschiderea de astăzi a sălilor de fitness. 

Ionuș Stroie a declarat, în primul rând, că „pentru a reveni pe stadion, trebuie să mai așteptăm puțin”. Acesta susține că se lucrează deja la măsurile ce vor fi respectate de spectatori la întoarcerea acestora în tribune.

Cu referire la cazurile raportate în rândul a două echipe din Liga I, ministrul consideră că izolarea și testarea din cantonamente nu s-a respectat: „Nu înțeleg de ce cluburile din Liga I au raportat cazuri de coronavirus”. El a adăugat: „Ar fi trebuit mai multă seriozitate. Cluburile sportive trebuie să respecte ceea ce le-a fost impus de către autorități”.

Ionuț Stroie a mai declarat că a luat legătura cu reprezentanții Ligii I și a cerut mai multă seriozitate: „Sănătatea lor este înainte de orice, ei trebuie să înțeleagă acest lucru”.

Cu privire la redeschiderea de astăzi a sălilor de fitness, Ionuț Stroie a spus că, pentru mulți, noile reguli sunt ciudate.

În ceea ce privește criticile aduse măsurii de a nu permite accesul la dușuri, Stroie crede că s-ar crea aglomerație prea mare.

În final, ministrul a ținut să precizeze că administratorii sălii sunt cei care verifică respectarea regulilor, aceștia fiind și răspunzători pentru ulterioarele nereguli.

 

Articolul precedentNoi speculații cu privire la un personaj principal dintr-un desen animat celebru: acesta ar putea fi gay
Articolul următorNumele lui Mihai Eminescu, scris în preajma Celui de-al Doilea Război Mondial cu ajutorul a 10.000 de copaci în Maramureș