Vineri, un oraș din Noua Zeelandă a dat jos o statuie a unui comandant al marinei britanice, acuzat că a ucis oameni indigeni maori în secolul 19, pe fondul dezbaterii globale ce se învârte asupra monumentelor care reprezintă opresiunea rasială, potrivit Reuters.
Statuile care glorifică coloniștii și comercianții de sclavi au intrat în centrul atenției ca parte a unei mișcări mai largi inspirate de protestele Black Lives Matter care au început în Statele Unite în urma morții lui George Floyd.
Floyd, în vârstă de 46 de ani, a murit pe 25 mai, după ce un ofițer de poliție i-a ținut genunchiul pe gât timp de aproape nouă minute, provocând proteste anti-rasism în întreaga lume.
Protestele din Australia și Nouă Zeelandă s-au concentrat asupra atrocităților comise împotriva indigenilor de către colonizatorii europeni, cu mii de protestatari anti-rasism care au organizat marșuri în ultima săptămână.
Statuia comandantului britanic John Hamilton din orașul Hamilton din Noua Zeelandă, numit după el însuși, a fost dată jos la o zi după ce un lider maori a amenințat să o doboare singur.
Primarul Paula Southgate a declarat că un număr tot mai mare de oameni au găsit statuia personal și cultural ofensatoare.
„Nu putem ignoră ceea ce se întâmplă în întreaga lume și nici nu ar trebui. Într-un moment în care încercăm să construim toleranță și înțelegere între culturi și în comunitate, nu cred că statuia ne ajută să atingem aceste țeluri ”, a spus Southgate.