Până astăzi, 11 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 21.182 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, anunță Grupul de Comunicare Strategică. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 15.283 au fost declarate vindecate și externate. Totodată, până acum, 1.369 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.
De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 237 noi cazuri de îmbolnăvire.
La ATI, în acest moment, sunt internați 153 de pacienți.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 9 decese (4 bărbați și 5 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din județele Bacău, Buzău, Dolj, Harghita, Suceava și municipiul București.Toate decesele sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 2.213 persoane. Alte 101.455 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 531.619 de teste.
Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 117 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 130.600 de lei.