Stabilitatea unui stat nu este niciodată garantată, iar supraviețuirea lui depinde direct de calitatea guvernanței și de felul în care își gestionează structurile interne. În cadrul emisiunii Sens Național cu Sorin Manea, analistul de relații internaționale Sorin Zaharia, a explicat faptul că statele funcționează asemenea organismelor vii: se nasc, cresc, intră în declin și, în final, dispar. Degradarea lor începe întotdeauna cu pierderea controlului asupra violenței interne și incapacitatea de a mai furniza servicii de bază pentru populație.
Un stat nu este o construcție eternă, iar fragilitatea lui devine evidentă atunci când privim istoria prin prisma ciclului de viață. În cadrul emisiunii Sens Național cu Sorin Manea, invitatul a subliniat această realitate fundamentală: „Statul este ca un organism viu. Se naște, crește, ajunge la maturitate, intră în decădere și într-un final moare. Așa se întâmplă cu toate statele.”
Durata acestui ciclu depinde exclusiv de calitatea clasei politice și de măsurile administrative adoptate. „Acum depinde de clasa politică din fiecare stat cât de lungă este această perioadă de la naștere până la moarte. Dacă guvernanții iau măsurile care trebuie, acel stat rezistă mai mult. Dacă nu iau măsurile care trebuie, acel stat dispare foarte repede.”
Pentru a ilustra această dinamică, invitatul a enumerat câteva exemple istorice emblematice. „O să vă dau câteva exemple. De exemplu, Imperiul lui Alexandru Macedon. Practic, după ce Alexandru Macedon nu a mai existat, acel stat și el a dispărut.”
Declinul nu a ocolit nici alte structuri politice puternice ale vremii. „Regatul Antiohiei, de asemenea, și el a dispărut. Regatul creștin al Ierusalimului, care a avut o existență de cel mult 100-150 de ani. Cehoslovacia, dacă vreți mai nou, care practic a existat de la sfârșitul Primului Război Mondial până în anii ’90.”
Exemplele se extind și în zona fostei Iugoslavii, un stat care s-a destrămat în mod dramatic. „Iugoslavia, iarăși ați văzut fiecare cum a luat naștere și cum a dispărut.” Totuși, există și contraexemple care arată cum deciziile corecte pot prelungi viața unui stat. „Pentru a vedea, am și contraexemple în care statele au rezistat foarte mult, și asta datorită măsurilor bune luate de guvernanți. Și aici pot să dau exemplu concret al Imperiului Roman.”
Roma rămâne simbolul longevității politice. „Roma, care a existat atât de mult timp, aproape 1000 de ani. Putem vorbi, dacă vreți, de orașele-stat din Grecia Antică. Și așa mai departe.”
După expunerea acestor contraste, invitatul a explicat de ce eșuează statele. Primul semn al colapsului este pierderea monopolului asupra violenței. „Să vedem ce înseamnă eșecul unui stat. Înseamnă pierderea controlului asupra violenței din statul respectiv. Adică pierderea controlului asupra milițiilor, grupărilor armate și a zonelor fără stat.”
Unele astfel de zone pot apărea chiar în interiorul statelor moderne. „Adică un fel de no man’s land, dacă vreți. Grosso modo, nu este neapărat un exemplu concret. Ferentariul. În care, practic, autoritatea nu mai există.”
Situații similare se regăsesc și în afara României. „Albania în afara capitalei Tirana. Kosovo în afara Priștinei. Și așa mai departe.”
Un alt semn dramatic al degradării este incapacitatea statului de a furniza servicii de bază. „Acel stat nu mai furnizează servicii de bază. Și aici, când mă refer la servicii de bază, e vorba de siguranță, justiție, infrastructură minimă, sănătate, educație, lucruri pe care, din păcate, după cum știți, stă foarte bine în România, ghilimelele le puneți dumneavoastră.”
În acest punct, legitimitatea statului se erodează rapid. „Nu mai e perceput ca fiind legitim, adică nu mai reprezintă interesul general, ci doar al unui grup restrâns de persoane.”
Degradarea poate fi accelerată de structura puterii politice. „Puterea concentrată într-o elită îngustă duce la grăbirea dispariției statului, pe când o putere distribuită, dar în același timp controlată, duce la prelungirea existenței unui stat.”
Liderii joacă, de asemenea, un rol esențial. „Apar lideri sau clanuri care influențează existența statului, fie prin luarea unor măsuri de creștere a importanței statului, fie prin măsuri represive.”
O altă problemă majoră este folosirea statului în interes privat. „Mai avem un stat folosit ca instrument privat, versus un stat ca arbitru pentru întreaga societate. După cum știți, unele state, așa cum se întâmplă în acest moment în Rusia, statul este folosit în interesul privat al lui Vladimir Putin.”
În contrast, există modele în care statul servește interesul general. „Nu același lucru se poate vorbi și în statele care sunt în interesul întregii societăți.”
Explicația finală este una general valabilă: „Principiul unei legi este că este un set de măsuri, de cunoștințe universal valabile și acceptate de majoritatea populației.”
De-a lungul istoriei, teoriile despre ascensiunea și prăbușirea statelor au fost analizate de filosofi, sociologi și istorici. Imperii uriașe precum cel Macedonean sau cel Roman au dispărut din motive ce țin de leadership, organizare, resurse și presiuni externe. În secolul XX, destrămarea Cehoslovaciei și Iugoslaviei a arătat că statele moderne sunt la fel de vulnerabile la tensiuni interne, naționalisme, corupție și incapacitatea de a furniza servicii publice eficiente.
Înțelegerea mecanismelor prin care statele se degradează ajută la anticiparea riscurilor politice și sociale. Pierderea legitimității guvernării, concentrarea puterii și colapsul serviciilor publice pot declanșa haos, migrație masivă, violență și destrămări teritoriale. În prezent, discuția despre reziliența statului este crucială pentru România și pentru întregul spațiu european, unde presiunile economice, demografice și geopolitice cresc accelerat.
Articolul State condamnate: cum dispar națiuni întregi sub ochii noștri apare prima dată în Snews.ro.