Invitatul acestei ediții este Sorin Vasilescu, arhitect, profesor universitar emerit și doctor în arhitectură, una dintre personalitățile de referință ale școlii românești de arhitectură contemporană.
Membru al Uniunii Arhitecților din România și al Ordinului Arhitecților din România, Sorin Vasilescu este profesor al Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București, unde a fost conducător de doctorate și membru al Senatului UAUIM. Activitatea sa academică s-a extins și la nivel internațional, ca Visiting Professor la universități de arhitectură din Strasbourg, Liège, Milano și Torino.
De-a lungul carierei, a ocupat funcții-cheie în domeniul patrimoniului și protejării monumentelor: președinte ICOMOS România, director al Școlii Doctorale UAUIM, președinte al Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice și al Comisiei Naționale pentru Monumente de For Public. Este un promotor constant al stilului brâncovenesc, pe care îl consideră prima expresie a modernității românești, și un susținător al arhitecturii ca act cultural și identitar.
În plan creativ, Sorin Vasilescu a semnat importante proiecte de arhitectură de cult în Țara Sfântă. Cel mai amplu dintre acestea este Așezământul Românesc de la Ierihon, un proiect emblematic în care identitatea românească este armonizată cu tradiția orientală a locului. Pentru întreaga sa activitate a fost distins cu premii și ordine prestigioase, printre care Marea Cruce Patriarhală, Ordinul Național „Serviciu Credincios” și Premiul „Duiliu Marcu” al Academiei Române.
Este, totodată, membru al juriului secțiunii Publicații de arhitectură din cadrul Bienalei Naționale de Arhitectură.