Sens TV

Adevărul nespus despre ajutorul României pentru Ucraina și Moldova

Adevărul nespus despre ajutorul României pentru Ucraina și Moldova

Într-o discuție fără menajamente, Iosif Buble, fondatorul Știri pe Surse și proprietarul institutului CURS, explică de ce ajutorul acordat Ucrainei și Republicii Moldova nu reprezintă nici pe departe o povară pentru România, ci o investiție strategică. În cadrul podcastului lui Timotei Onoriu, Iosif Buble demontează mituri publice, vorbește despre securitate, energie și poziționarea țării în fața Rusiei.

Iosif Buble a abordat una dintre cele mai sensibile teme ale momentului: rolul României în sprijinirea Ucrainei și Republicii Moldova, atât din punct de vedere politic, cât și energetic sau militar. Fondatorul Știri pe Surse a explicat, pe un ton tranșant, cum se văd lucrurile din perspectiva securității regionale și ce implică, cu adevărat, această susținere.

Referindu-se la ajutorul acordat Ucrainei, Buble a clarificat încă de la început că România nu alocă sume uriașe, contrar percepției publice. „Dacă te uiți pe sumele pe care le dăm noi acolo, nu sunt… Ajutorul pe care îl facem, să lași să circule pe la tine tehnică militară, să lași să circule niște materiale, să lași navele ucrainiene să vină pe canalul tău, să nu meargă pe canalul lor, ca să nu lovească rușii cu dronele, cum s-a întâmplat acum la Sulina(…) Ei, tu nu cheltui foarte mult”, a declarat Iosif Buble.

El a subliniat că România acționează în logica alianțelor din care face parte și în acord cu istoria sa în raport cu Rusia. „Statul român a zis așa: ‘Noi nu avem o istorie foarte lungă cu Rusia de conflicte. Rusia niciodată nu ne-a iubit’. Da, avem o grămadă de chestiuni. Suntem într-un război, suntem într-o alianță în NATO și Uniunea Europeană. Ei sunt anti. Tu nu poți fi altfel”, a explicat Iosif Buble.

Moldova – vecinul care nu poate fi ignorat

O parte importantă a discuției a vizat Republica Moldova, un spațiu strategic pentru România, aflat în permanență sub presiune politică și economică. Buble a fost categoric: Bucureștiul nu își permite luxul indiferenței.

„Avem o țară care se numește Moldova(…) unde 70 și ceva la sută din populație, dacă nu mai mulți, sunt cetățeni români, au buletin, au pașaport românesc”, a afirmat Iosif Buble, în cadrul podcastului lui Timotei Onoriu.

A urmat una dintre cele mai dure și realiste comparații din discuție: „Tu ce preferi? Să ai acolo un stat mafiot, plin de drogați, plin de tot felul de chestii? Atunci ai grijă de el. Îi ajuți. Sunt la ananghie, n-au de unde să ia gaze și alte chestii, că n-au de unde”, a spus acest.

Buble a ținut să sublinieze că ajutorul energetic dat Moldovei nu reprezintă o povară pentru România: „Nu înseamnă că tu le plătești, că asta am auzit foarte mult. Noi, românii, plătim? Nu plătești. Din excesul pe care îl ai, pentru că noi consumăm foarte mult gaz, energie electrică pe care o faci…”, a explicat el.

„Curentul este foarte ieftin dacă îl consumi noaptea”

Discuția s-a mutat apoi pe teme energetice, acolo unde percepția publică este, în opinia lui Buble, profund eronată. „Curentul… oamenii tot spun că e scump. Păi curentul e foarte ieftin dacă îl consumi noaptea. Știi că sunt tot felul de orare în care e mai ieftin. Curentul nu e o chestie pe care o pui la găleată, o pui în cămară și o folosești mâine. Gazul îl mai înmagazinazi. Curentul nu.”, a explicat fondatorul CURS.

În această logică, ajutorul dat Moldovei este, spune el, o decizie strategică, nu o povară economică: „Noi vrem să avem vecini pe Ucraina și pe Moldova și vrem să avem niște state cu care să putem discuta. Asta e o alegere și te costă ceva”, a precizat Iosif Buble.

România, Polonia și o strategie care putea fi mai transparentă

Una dintre criticile lui Buble nu vizează faptul că România ajută, ci modul în care comunică acest sprijin. „Ar fi fost bine, cum a făcut Polonia și alte țări: ‘Cu ce ajutăm noi acolo: cu asta, cu asta, cu asta. Câți bani dăm’. Ar fi fost bine să spui lucrul ăsta, dar asta e o alegere”, a declarat el.

În final, analistul a ținut să precizeze că ajutorul oferit Ucrainei și Moldovei nu reprezintă un cost suplimentar pentru anul în curs: „Asta s-a întâmplat de mai mulți ani. Se întâmplă lucrul ăsta. Deci nu e o cheltuială în plus anul ăsta față de ce a fost anul trecut sau acum doi ani”, a afirmat Iosif Buble, în discuția cu Timotei Onoriu.

Ucraina se află în al treilea an de conflict armat cu Rusia, iar Republica Moldova traversează cea mai tensionată perioadă geopolitică din ultimele decenii. România, ca stat membru NATO și UE, este un actor-cheie în regiune, iar suportul oferit vecinilor estici se înscrie în arhitectura de securitate europeană. Atacurile rusești din proximitatea graniței românești, inclusiv asupra zonelor portuare precum Reni sau Izmail, au determinat o creștere semnificativă a traficului naval pe brațele navigabile ale României, inclusiv pe canalul Sulina.

Declarațiile lui Iosif Buble pot contribui la clarificarea percepției publice privind costurile și implicațiile strategice ale ajutorului acordat Ucrainei și Republicii Moldova. Într-un context dominat de dezinformare și frică, explicațiile sale privind energie, securitate și geopolitică pot influența dezbaterea publică și pot contura o înțelegere mai realistă asupra obligațiilor României ca stat membru NATO. De asemenea, discuția despre transparența ajutorului extern poate genera presiune asupra autorităților pentru comunicare mai clară și coerentă.

Articolul Adevărul nespus despre ajutorul României pentru Ucraina și Moldova apare prima dată în Snews.ro.