Conform informaţiilor furnizate de serviciile de informaţii ucrainene, Federația Rusă intenţionează să producă până la 120.000 de bombe plutitoare (glide bombs) în acest an, dintre care circa 500 vor fi versiuni cu autonomie extinsă de până la aproximativ 200 km — o evoluţie care amplifică considerabil ameninţarea reprezentată de atacurile aeriene în conflictul din Ucraina.
Rusia și-a majorat semnificativ ritmul de producţie a armamentului aerian în contextul invaziei sale asupra Ucrainei, iar aceste bombe plutitoare reprezintă o componentă-cheie. Conform acestei estimări, cifrele includ atât muniţii complet noi, cât şi bombe mai vechi modificare cu kituri de zbor („glide kits”) pentru a creşte raza de acţiune.
Potrivit oficialului ucrainean, frecvenţa utilizării acestor bombe a crescut la 200-250 de lansări pe zi, comparativ cu aproximativ 170/zi în luna precedentă. Aceasta indică faptul că Rusia nu doar produce, dar şi foloseşte intensiv aceste arme, ceea ce ridică probleme serioase pentru apărarea antiaeriană a Ucrainei.
Bombe plutitoare, spre deosebire de rachete, permit bombardierelor ruse să lanseze muniţia de la distanţă, adesea dincolo de raza de acoperire eficientă a apărării antiaeriene ucrainene. Versiunile cele mai recente au autonomie estimată la circa 200 km, iar experţii ucraineni cred că lucrează la variante care să atingă chiar 400 km în viitor. Astfel, oraşe precum Odesa, Poltava sau Mykolaiv, anterior considerate relativ departe de linia de contact, au început să fie vizate direct.
Utilizarea acestor bombe prezintă două avantaje pentru Rusia: costul mai redus comparativ cu rachetele de croazieră şi capacitatea de a ataca în zone unde aviaţia adversă are dificultăţi să intervină. Deşi precizia lor nu este echivalentă cu cea a rachetelor de ultimă generaţie, puterea explozivă este una considerabilă — sute de kilograme de substanţă explozivă pot distruge clădiri rezidenţiale, infrastructură şi fortificaţii. În plus, nu implică necesitatea de a trimite aeronave în spaţii atât de expuse.
Operativ, aceste lovituri au devenit mai frecvente în ultimele luni şi au generat mulţi civili morţi sau răniţi, ori pagube semnificative infrastructurii ucrainene. De exemplu, în luna octombrie au fost documentate lovituri cu bombe plutitoare în zonele Odesa, Poltava și Mykolaiv — toate localităţi aflate la distanţă de frontul propriu-zis, ceea ce ilustrează extinderea zonei de acţiune.
Această evoluţie ameninţă să schimbe radical paradigma apararii aeriene ucrainene, forțându-se să acopere un spectru mai larg şi să combine sisteme antiaeriene, contra-drone și radar de supraveghere îmbunătăţite.
Context
Încă din momentul începutului invaziei ruse în februarie 2022, ucrainenii au semnalat o presiune constantă asupra apărării antiaeriene sovietico-ruse a Rusiei, inclusiv prin utilizarea de drone, rachete și bombe plutitoare. Rusia a adaptat arme mai vechi – bombe „dumne” sau ghidate de generaţii precedente – echipându-le cu kituri de aripi sau chiar motorizări suplimentare, transformându-le în muniţii standoff („aruncă şi zbor”) ce permit atacuri de la distanţă. Acest tip de muniţie a devenit parte integrantă a aşa-numitei „triade ofensiv-arme” ruse: infanterie, drone şi bombe plutitoare, ceea ce creează provocări pentru apărare.
Tehnic, o bombă plutitoare este o bombă aeriană care, după lansare de la o aeronavă, îşi desfăşoară aripi sau un sistem de planare şi poate glisa spre ţintă, pe o distanţă mult mai mare decât o bombă convenţională aruncată. Dacă i se adaugă un mic propulsor, poate creşte autonomia semnificativ. În cazul rus, versiunea recentă poate atinge circa 200 km, faţă de circa 90 km pentru versiunile anterioare. Aceasta înseamnă că bombardierele pot lansa muniţia de la distanţe mari, din zone considerate relativ sigure, reducând expunerea la apărarea aeriană. De asemenea, prin producţie în masă – estimată la 120.000 de unităţi doar în 2025 – Rusia îşi propune să copleşească capacităţile de apărare ucrainene prin cantitate, în paralel cu evoluţia calitativă.
Pe plan strategic, utilizarea acestei arme masiv reflectă adaptarea Rusiei la blocajul frontalelor şi la limitările aviaţiei, dar şi dorinţa de a extinde loviturile în profunzime, denumit „deep strike” asupra localităţilor, infrastructurii și logisticii ucrainene. În plus, escaladarea producţiei transmite un semnal către Occident: războiul se prelungeşte, se institutionalizează şi necesită o reacţie mult mai susţinută din partea aliaţilor Ucrainei.
Impact
Impactul acestei decizii se poate evalua pe mai multe niveluri. În primul rând, pentru Ucraina este o schimbare de paradigmă în apărare aeriană: sistemele existente — rachete sol-aer, radare convenţionale — au fost calibrate până acum pentru o combinaţie de drone, rachete şi bombardamente convenţionale, dar un flux de bombe plutitoare în sute de unităţi zilnice necesită o extindere a capacităţii de intercepţie, diversificare a apărării antiaeriene, plus investiţii în radare de detecţie timpurie, drone-interceptoare şi contra-muniţie. Întârzierea în adaptare poate conduce la un număr tot mai mare de victime civile şi pagube economice, diminuând rezistenţa Ucrainei.
La nivel regional, producţia în masă a Rusiei creează un precedent alarmant: dacă un stat este capabil să lanseze 200-250 de bombe plutitoare pe zi, exportul tehnologiei sau proliferarea similară în alte regiuni de conflict ar putea destabiliza și alte zone. Pentru statele NATO şi parteneri, reprezintă un semnal că armele ieftine dar eficiente din punct ofensiv devin instrumentul principal al războiului hibrid modern, ceea ce determină necesitatea unei adaptări strategice la nivel de alianţă.
Din punct de vedere militar-industrial, ritmul anunţat al Rusiei reflectă mobilizarea unei economii de război — unităţi de producţie accelerate, disponibilizarea resurselor, modernizarea muniţiei existente — ceea ce demonstrează că Rusia se pregăteşte pentru un conflict de durată medie-lungă. Aceasta poate influenţa negocierile de pace: dacă una dintre părţi are avantajul în materie de bombardament în profunzime, cealaltă este forţată să accepte poziţii mai fragile sau concesii.
Pentru populaţia civilă, consecinţele sunt directe: extinderea razei de lovire a bombei plutitoare face ca zone aflate până mai ieri „relativ sigure” să devină vulnerabile, ceea ce generează panică, deplasări interne, distrugeri de case, infrastructură critică (energie, apă, transport) şi creşte costul reconstrucţiei. În timp ce aparerea trebuie să se adapteze, civilii rămân expuşi.
Articolul Rusia îşi propune să producă până la 120.000 de bombe plutitoare în 2025 apare prima dată în Snews.ro.