Donald Trump a susținut după întâlnirea cu Xi Jinping că “Beijingul știe consecințele” unei invazii în Taiwan. Oreste Teodorescu a demontat mesajul, sugerând că este mai degrabă o fanfaronadă decât un avertisment strategic. Declarațiile au fost făcute la Sens TV, în cadrul emisiunii „News Podcast” cu Sorin și Oreste.
Afirmația lui Donald Trump, lansată după “marea întâlnire” din turneul asiatic, a reaprins discuția despre Taiwan și echilibrul delicat dintre Washington și Beijing. În „News Podcast” cu Sorin și Oreste, difuzat la Sens TV, Oreste Teodorescu a analizat la rece fraza care a făcut înconjurul lumii, explicând de ce mesajul arată mai mult ca o mișcare de PR decât ca un anunț de politică externă. Potrivit jurnalistului, Trump a căutat efectul de scenă, fără să ofere un conținut concret privind pașii SUA în cazul unei escaladări în Strâmtoarea Taiwan.
Oreste Teodorescu a subliniat de la început că limbajul lui Trump a fost voit ambiguu, cu multe vorbe tari și puține angajamente verificabile. „Da, eu cred că Donald Trump a făcut o mică fanfaronadă în această declarație. El a spus că, China nu va pune niciodată problema Taiwanului cât va fi el președintele Statelor Unite”, a afirmat acesta în emisiunea „News Podcast” cu Sorin și Oreste, la Sens TV.
În opinia sa, diferența dintre retorică și acțiune se vede limpede atunci când cauți “planul B” din spatele cuvintelor. „A folosit sfântul limbaj de lemn în care a spus multe cuvinte fără nicio rezoluție finală și asta mă face să cred că e doar o fanfaronadă a lui Trump. Dacă avea ceva de spus, ar fi spus foarte concret”, a afirmat Oreste Teodorescu, în cadrul „News Podcast” cu Sorin și Oreste.
Analiza sa merge însă dincolo de forma declarației. Oreste Teodorescu reamintește ținta strategică asumată de Partidul Comunist Chinez: „Dacă e să ne luăm după declarațiile tuturor liderilor partidului comunist… Xi Jinping personal a spus că obiectivul major al Partidului Comunist Chinez… este să repună pe tapet reîntoarcerea tuturor fragmentelor din hartă care au aparținut măreței Republicii Populare Chineze”, a explicat el, la Sens TV. În acest context, Taiwanul rămâne o miză fundamentală pentru Beijing, în aceeași logică prin care Hong Kong și Macao au reintrat sub control chinez, iar Tibetul a fost menținut ferm în sfera centrală de putere.
Dincolo de tensiunea militară, Oreste Teodorescu a introdus un criteriu decisiv: interesul economic comun. „Xi Jinping are un element comun cu Donald Trump. Sunt foarte chitiți pe business și pe tranzacții amândoi. Adică de dragul unor înțelegeri comerciale foarte avantajoase cei doi lideri sunt dispuși să lase partea militară în planul doi și să prioritizeze obiectivele economice”, a comentat jurnalistul în „News Podcast” cu Sorin și Oreste. Aici, prioritatea devine menținerea canalelor de negoț și a unor “pârghii” care oferă avantaje reciproce: de la pământurile rare controlate de China, până la taxele vamale și accesul companiilor din cele două economii.
Această schemă explică și de ce afirmațiile dure sunt urmate de ajustări discursive. Oreste Teodorescu observă că, după întâlnirea cu Xi, tonul liderului american s-a temperat vizibil: „Cineva care observă cu atenție nuanțele din discursul prezidențial al lui Donald Trump realizează că s-a îmblânzit… Leul a devenit mai degrabă mielușel”, a spus el la Sens TV. Dincolo de metaforă, ideea e limpede: declarațiile tari servesc deschiderea unei negocieri, nu o confruntare imediată.
În privința Taiwanului, calculul de etapă al Beijingului poate include amânări tactice, dacă marile ambiții comerciale sunt validate. Oreste Teodorescu a arătat în „News Podcast” cu Sorin și Oreste că marile proiecte chineze – “O centură, un drum” – depind de o atmosferă previzibilă, favorabilă investițiilor și rutelor comerciale. Atâta timp cât discuțiile cu Washingtonul pot produce câștiguri economice majore pentru ambele părți, interesul pentru o escaladare în jurul Taiwanului rămâne controlat, ținut sub pragul ireversibilului.
În același timp, jurnalistul nu ignoră realitatea internă a Chinei și dinamica ei de putere. Faptul că liderul chinez ajustează echipa militară și își calibrează mesajele către exterior intră în același tipar pragmatic semnalat în emisiune: o preferință pentru negociere și comerț, dublată de menținerea presiunii strategice pe dosar. Rezultatul este o “ambiguitate controlată” – un spațiu unde fiecare parte își arată mușchii, dar lasă deschisă ușa pentru noi târguri.
Context
Criza Taiwanului reprezintă una dintre cele mai sensibile linii de fractură ale sistemului internațional post-Război Rece. Taiwanul, o democrație consolidată cu o economie orientată spre exporturi tehnologice, este privit de Republica Populară Chineză drept o provincie rebelă, iar reunificarea sa cu „patria-mamă” constituie un obiectiv strategic al Partidului Comunist Chinez. Conform declarațiilor oficiale ale lui Xi Jinping, această reunificare ar trebui să aibă loc până în 2049 — centenarul fondării Republicii Populare.
De partea cealaltă, Statele Unite nu recunosc formal independența Taiwanului, dar aplică „Actul privind relațiile cu Taiwanul” din 1979, care permite furnizarea de armament și menținerea unei capacități de apărare suficiente pentru a respinge o agresiune externă. În ultimele două decenii, Washingtonul a intensificat vânzările de arme, exercițiile militare comune și cooperarea strategică în Strâmtoarea Taiwan, ceea ce Beijingul percepe drept o formă de „containment” (îngrădire).
Din perspectivă militară, Taiwanul este situat în centrul așa-numitului „prim lanț de insule”, un arc strategic care, odată controlat de China, ar deschide accesul liber către Pacificul de Vest. Prin urmare, orice modificare de statu quo în regiune ar altera echilibrul strategic al Asiei și ar putea implica automat Japonia, Coreea de Sud și aliații NATO din Indo-Pacific.
Impact
Orice escaladare militară în jurul Taiwanului ar declanșa o reacție în lanț cu efecte globale severe. Din punct de vedere economic, regiunea produce peste 60% din semiconductoarele de înaltă performanță ale lumii, prin companii precum TSMC (Taiwan Semiconductor Manufacturing Company). O blocadă navală sau un conflict deschis ar paraliza industrii întregi — de la automobile până la echipamente medicale și infrastructură digitală — și ar provoca o criză economică comparabilă sau chiar mai gravă decât cea din 2008.
Pe plan militar, o confruntare SUA–China în jurul Taiwanului ar testa rezistența alianțelor regionale (Japonia, Coreea de Sud, Australia, Filipine) și ar putea forța NATO să-și redefinească misiunea strategică în Indo-Pacific. În paralel, o invazie chineză ar provoca o reacție dură a piețelor financiare, o retragere masivă de capitaluri și o prăbușire a lanțurilor de aprovizionare globale.
În termeni geopolitici, Taiwanul a devenit „punctul Arhimedic” al competiției pentru supremație globală. Controlul asupra insulei ar oferi Chinei o fereastră strategică spre Pacific și ar eroda credibilitatea angajamentelor de securitate ale Statelor Unite în Asia. În scenariul invers, o descurajare eficientă a Beijingului ar confirma hegemonia americană în Indo-Pacific, menținând actualul status quo bazat pe descurajare și echilibru naval.
Articolul Taiwan, monedă de schimb? Trump și Xi negociază prin amenințări apare prima dată în Snews.ro.