Sens TV

„Se mai întâmplă accidente” – Moscova neagă intenția de a ataca NATO

„Se mai întâmplă accidente” – Moscova neagă intenția de a ataca NATO

Rusia afirmă că nu intenționează să atace nicio țară membră a Uniunii Europene sau a NATO, catalogând recentele incidente militare drept simple „accidente”. În emisiunea „Sens Național” cu Sorin Manea de pe Sens TV, analistul Sorin Zaharia și generalul în rezervă Alexandru Grumaz au analizat contradicția dintre discursul liniștitor al Moscovei și acțiunile sale tot mai agresive în spațiul european.

Sorin Zaharia a atras atenția că niciun diplomat rus nu vorbește fără aprobarea conducerii politice, subliniind caracterul calculat al mesajelor trimise de la Kremlin. „Trebuie să le precizez telespectatorilor că nicio declarație a unui diplomat, indiferent din ce țară și indiferent de poziția pe care se află, nu este făcută fără aprobarea conducerii politice. Cu atât mai mult în țările cu regimuri autocrate. Orice spune un diplomat rus iese din liniile trasate de conducătorul țării”, a declarat expertul în cadrul emisiunii „Sens Național” cu Sorin Manea.

Analistul a remarcat și schimbarea bruscă a retoricii Moscovei, după reuniunea NATO din 27 septembrie, când Alianța a anunțat măsuri suplimentare de securitate. „Este clar că Serghei Lavrov a fost informat de comunicatul NATO privind întărirea flancului estic și a recalibrat mesajul în funcție de acesta. De la amenințări s-a trecut brusc la o poziție de aparentă moderație, de tipul <Nu vrem război, se mai întâmplă accidente>. Este o strategie de manipulare diplomatică”, a explicat Sorin Zaharia la Sens TV.

În cadrul aceleiași emisiuni, generalul în rezervă Alexandru Grumaz a demontat mesajul oficial al Moscovei, explicând că „accidentele” invocate de Lavrov fac parte dintr-un război hibrid bine coordonat. „Nu, deci accidente din astea au fost, așa cum le caracterizează Lavrov. Dar este clar că declarațiile făcute de Lavrov, inclusiv de Putin și de alți oficiali ai Ministerului de Externe, insistă că Moscova nu are planuri ofensive și că acțiunile lor sunt doar defensive. Aceasta este lozinca pe care ne-o vinde Kremlinul”, a spus generalul în rezervă Grumaz .

El a avertizat că între discurs și acțiune există o contradicție evidentă, amintind de zborurile provocatoare, atacurile cibernetice și manevrele militare repetate: „Deși Rusia declară că nu are intenții agresive, manevrele militare, zborurile bombardierelor în apropierea spațiului NATO și atacurile hibride transmit un mesaj clar. În practică, aceste acțiuni testează determinarea Alianței.”

Generalul a descris actualul context drept un război hibrid total, menit să creeze haos și teamă în Europa: „Europa se confruntă la ora actuală cu o nouă realitate: un război hibrid cu vinovați greu de identificat și costuri tot mai mari. Întârzieri la aeroporturi, atacuri cibernetice, scumpiri – toate fac parte din viața cotidiană. Pentru Putin, simpla distragere și divizarea Europei reprezintă deja o victorie temporară.”

Articolul „Se mai întâmplă accidente” – Moscova neagă intenția de a ataca NATO apare prima dată în Snews.ro.