Procurorul instanței supreme din Spania a deschis o anchetă asupra fostului rege Juan Carlos în legătură cu un contract de tren de mare viteză în Arabia Saudită, presând, in acest mod, un monarh popular, care a abdicat în urmă cu șase ani, potrivit Reuters.
Procurorul instanței supreme va cerceta dacă fostul rege poate fi inclus în dosar pentru orice acțiune care a avut loc după ce și-a pierdut imunitatea când a abdicat în iunie 2014 în favoarea fiului său Felipe, a declarat luni procurorul general.
„Această investigație se concentrează, mai exact, pe stabilirea sau eliminarea relevanței penale a faptelor care s-a întâmplat după iunie 2014, când regele emerit nu mai era protejat de inviolabilitate”, se arată în comunicat.
Casa Regală spaniolă nu a dorit sa faca nici un comentariu.
Juan Carlos a fost popular pentru rolul său în tranziția țării la democrație, la sfârșitul anilor ’70, înainte ca diverse scandaluri să fi erodat simpatia de care se bucura în urmă cu un deceniu, obligăndu-l să cedeze tronul fiului său.