Opera din Viena se redeschide pentru o sută de spectatori privilegiați

Opera de Stat din Viena se redeschide, luni, cu o audiență de o sută de spectatori pe seară, cu respectarea măsurilor în vigoare împotriva epidemiei de coronavirus. Potrivit publicației Le Figaro, în această perioadă vor fi prezentate doar recitaluri și muzică de cameră. Prețul biletelor va fi cuprins între 36 și 100 de euro. Programul ar trebui să reintre în normal, în septembrie. Opera – care are o capacitate de circa 2.300 de locuri – va vinde 100 de bilete pentru fiecare din cele 14 reprezentaţii până la finalul lunii iunie – a anunţat conducerea acestei instituții.

De altfel, anul 2020 ar fi trebuit să fie consacrat manifestărilor care celebrează împlinirea a 250 de la naşterea compozitorului Ludwig van Beethoven, însă toate concertele au fost suspendate.

Austria a fost printre primele țări care au relaxat restricțiile în ceea ce privește activitatea culturală. Se așteaptă ca numărul de spectatori să crească la 250, în luna iulie și apoi la 500 de persoane, în luna august. De obicei, Opera de Stat din Viena programează 350 de spectacole pe sezon pentru 600.000 de spectatori.

Articolul precedentTraian Băsescu: Clanurile ţigăneşti au revenit în ţară şi par să nu respecte legile
Articolul următorVIDEO De ce a luat foc troleibuzul din Capitală / Verificări ample anunțate de STB