Luna Mai a acestui an a fost cea mai caldă lună mai înregistrată global, potrivit Serviciului Copernicus privind modificările climatice. Concluzia sa a fost că luna mai a fost cu 0,63 de grade mai caldă decât media pe termen lung, potrivit BBC.
Temperaturile din Siberia au fost cu 10 grade peste medie.
Cele mai mari depăşiri ale mediei s-au înregistrat în Alaska, Antarctica şi Siberia, care a suferit uriaşe incendii de vegetaţie.
Rezultatele îi îngrijorează pe oamenii de ştiinţă care monitorizează temperaturile pe termen lung și emisile de CO2.
În Europa vremea a fost neobișnuită la început de iunie, iar în locuri în general reci a fost cald, dar și invers.
Temperaturile din nordul Rusiei europene au fost peste cele din localități cu climă net mai caldă din sudul Spaniei, cum ar fi Granada sau Almeria. La Madrid au fost 23 de grade. Temperaturile din nordul Rusiei au fost și mai mari decât în Sicilia, unde maximele au fost pe la 22-24 de grade.