Preşedintele FIFA Gianni Infantino nu anticipează o revenire rapidă a suporterilor în stadioanele de fotbal, chiar dacă pandemia de coronavirus dă semne de încetinire, relatează DPA.
”Să nu uităm că va fi nevoie întotdeauna de un loc pentru fani. Fotbalul fără spectatori nu este acelaşi în mod clar, dar trebuie să avem răbdare când ai în vedere momentul potrivit de a readuce fanii înapoi în stadioane. Vom continua să lucrăm fără neobosiţi, dar şi discret şi în mod respectuos, pentru a depăşi aceste măsuri temporare şi pentru a ne asigura că fanii sunt primiţi înapoi într-un mod sigur şi responsabil’, a declarat Infantino într-un mesaj video către cele 211 federaţii membre ale FIFA.
Privitor la planurile de susţinere economică a fotbalului, Infantino a precizat că ”dezvoltăm un sistem care să fie rezonabil şi în acelaşi timp bazat pe necesităţi. Vrem un plan de ajutor economic care să fie de anvergură şi cu un mare inpact, să includă fotbalul feminin, şi să funcţioneze într-un mod modern, eficient şi transparent”, potrivit Agerpres.
Care sunt normele în România
Regulile specifice organizării competițiilor sportive începând cu 1 iunie sunt:
- În perioada premergătoare debutului competiției, toți participanții trebuie să își monitorizeze starea de sănătate și să respecte cu strictețe regulile de bază pentru protejarea împotriva COVID-19.
- În cazul deplasărilor interurbane transportul la competiție se va face cu autobuze/microbuze proprii sau rezervate sau cu mașina individuală.
- Pentru transportul intraurban este recomandată sosirea individuală a participanților cu mașina personală.
- Este recomandat ca participanții să ajungă la momente diferite la locul de desfășurare a competiției pentru evitarea aglomerărilor de persoane.
- Participanții trebuie să respecte distanța socială de minim 2 metri între persoane sau cel puțin 7 metri pătrați pentru o persoană de fiecare dată când nu sunt folosite echipamente de protecție.
- Participanții trebuie să respecte regulile de igienă evitând schimbul de echipament sportiv, săpun, sticle cu apă și alte articole personale.
- Este interzisă folosirea dușului și a saunei.
- Sunt descurajate formele de contact fizic precum strângerile de mână sau îmbrățișările la încheierea evenimentului.
Cum se va face accesul în biblioteci de la 1 iunie
Concerte în aer liber: cum se vor organiza evenimentele cu până la 500 de persoane
Care sunt regulile pentru a vizita muzee și galerii de artă de la 1 iunie