CALENDARUL ZILEI DE 18 APRILIE
În anul 1909, Ioana d’Arc, una din figurile emblematice ale Franței, este beatificată la Roma, devenind sfântă a Bisericii Catolice. Un personaj controversat, Ioana d’Arc a fost considerată schizofrenică de unii autori.
La 18 Aprilie 1945, este fondată echipa de fotbal UTA sau Uzina Textilă Arad. Supranumită Bătrâna Doamnă a fotbalului românesc, este una dintre cele mai titrate echipe din țara noastră. UTA a câștigat de șase ori Campionatul și de două ori Cupa României.
În 1951, este înființată Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului, după un plan dezvoltat de economistul francez Jean Monnet. Vorbim despre primul pas către viitoarea Uniune Europeană.
În 2001, Camera Deputaților din România adoptă textul legii privind accesul liber la informațiile de interes public.
Și pe 18 Aprilie 2007, Google lansează un instrument pentru protecția drepturilor de autor, denumit Claim your content.