Guvernul  anunță 8 miliarde de lei pentru susținerea companiilor mari

Miistrul Finanțelor Florin Cîțu   anunțat joi, la sfârșitul ședinței de guvern că s-a aprobat în guvern aprobat memorandumul pentru programul de susţinere a companiilor mari. Potrivit ministrului, plafonul este de 8 miliarde de lei, cu un efect de multiplicare de aproape 28 de miliarde de lei în economie.

Ştiţi foarte bine că am anunţat de la început că şi companiile mari din România vor beneficia de condiţii similare cu IMM-urile. Sunt trei măsuri importante aprobate. O garanţie în numele şi contul statului pentru companiile afectate de pandemia Covid care acoperă în proporţie de maximum 90% necesarul de garantare pentru credite noi şi credite acordate de către bănci comerciale pentru realizarea investiţiilor şi/sau pentru susţinerea activităţii curente a companiilor beneficiare. A doua măsură constă în acordarea de finanţări cu componentă de ajutor de stat în numele şi contul statului pentru compania afectată de pandemia Covid în scopul realizării investiţiilor şi/sau pentru susţinerea activităţilor curente – aici se vede clar că am învăţat din experienţa IMM Invest şi vrem să cumulăm creditele de investiţii cu cele de susţinere a activităţii curente, de capital de lucru. Şi a treia măsură constă în acordarea de produse cu componentă de minimis, respectiv compensarea dobânzii la credite în derulare, subvenţionarea dobânzilor la credite noi şi plafoane de garantare cu componentă de minimis pentru creditele de capital de lucru acordate de băncile comerciale. Şi aici avem o subvenţionare a dobânzii exact ca în sistemul minimis”, a spus Cîţu, citat de Agerpres.

Articolul precedentArafat, DSU: În luna iulie vom putea merge în vacanță ? Purtarea măștii rămîne obligatorie
Articolul următorCele mai sigure destinații turistice în Europa în vreme de pandemie