Curtis Hayes, un bărbat negru în vârstă de 31 de ani, al cărui discurs plin de pasiune pentru protestul pașnic a devenit viral săptămâna aceasta, a declarat luni pentru CBSN că își dorește ca oamenii, albi sau de culoare, să „găsească o cale mai bună” de a combate rasismul și nedreptatea.
„Îi provoc pe cei din rasă mea să se ridice și să găsesc o cale mai bună, dar îi provoc și pe omologii albi, colegii mei albi – asta începe cu voi!”, a spus Hayes pentru aceași sursă.
„Oamenii mei, oamenii negri, rasă neagră, minoritatea, luptă de sute de ani pentru egalitate”, a spus el. „Am condus linia de front și vom continua să facem acest lucru, dar avem nevoie de comunitățile albe care știu și simt că acum se întâmplă nedreptatea socială. Și avem nevoie de ele pentru a păși cu noi și pentru a-și responsabiliza colegii albi”, a mai adăugat acesta.
Protestele au izbucnit în toată țara în urmă morții lui George Floyd, un bărbat negru care a decedat după ce ofițerul de poliție din Minneapolis, Derek Chauvin, a apăsat genunchiul pe gâtul lui Floyd timp de opt minute și 46 de secunde. Două autopsii făcute luni au concluzionat că moartea acestuia a fost o omucidere.
Chauvin a fost acuzat de omor de gradele doi și trei. Protestatarii solicită ca cei patru polițiști prezenți să fie arestați și acuzați de omor. Numeroase demonstrații au fost pașnice, în timp ce altele au dus la distrugerea proprietăților și răspunsuri violente din partea forțelor de ordine.