Fostul episcop al Hușilor arestat pentru viol încă apare pictat pe biserica din satul natal. Parohul: Nu decidem noi, ci episcopia, dacă va mai rămâne

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi au redeschis cercetarea penală împotriva fostului episcop de Huşi, acuzat că ar fi abuzat de elevi seminariști. Arestarea preventivă a lui Corneliu Onilă, luna trecută, pentru fapte reprobabile nu a adus însă nici o schimbare în biserica din satul său natal, scrie Libertatea.

Imaginea fostului ierarh, schimbat din funcție de Patriarhia Română încă de acum trei ani, după ce i-a apărut numele într-un scandal de șantaj în care era amenințat de alți trei preoți cu publicarea unor filme pornografice, continuă să troneze pe unul dintre pereții lăcașului de cult cu hramul Corneliu Sutașul – Corneliu, după fostul episcop.

”Nu decidem noi, ci episcopia, dacă va mai rămâne. Acum, noi presupunem că, după ce instanțele de judecată vor lua o hotărâre, și episcopia va veni cu o decizie. Noi, dacă primim un ordin, ne conformăm. Nu m-am gândit să acopăr pictura. Oamenii nu comentează. Ei sunt foarte mulțumiți, pentru că ne-a ajutat enorm de mult. Fără ajutorul preasfințitului, nu putea ridica această biserică. Ne-au mai sprijinit și oamenii de bine.” a declarat Preotul Paroh Victor Popușoi.

Articolul precedentProteste ale dreptei italiene care cere ”un an de pace fiscală”
Articolul următor”Educația sexuală” a fost eliminată de Comisia Juridică și înlocuită cu ”educația sanitară”