Măsuri de susținere a familiilor celor mai vulnerabile în contextul pandemiei de Covid-19 / Principalele elemente de noutate

Deputatul PNL Matei Dobrovie a inițiat o propunere legislativă de recunoaștere socială a famiiilor numeroase și de definire a acestora în legislație, după modelul altor state europene precum Spania, Franța și Belgia. Inițiativa include măsuri de sprijin pentru familiile cele mai vulnerabile în contextul pandemiei de coronavirus.

În prezent, criza economică provocată de pandemia de Covid-19 afectează cel mai puternic familiile vulnerabile, adică cele cu mulți copii și cele monoparentale, dat fiind că veniturile acestora se reduc considerabil, în timp ce cheltuielile legate de necesitățile de hrană, educație și sănătate cresc. Instituirea unor măsuri de sprijin pentru familiile numeroase reprezintă nu doar un ajutor pe termen scurt, ci o investiție strategică, pe termen lung, a statului român în redresarea demografică și în viitoarea generație de forță de muncă. Pentru prima oară definim în legislația românească familiile numeroase și introducem măsuri de susținere a acestora printr-un card public”, a declarat deputatul PNL.

În acest proces de recunoaștere socială a familiilor numeroase și de instituire a unor măsuri de sprijin pentru ele se pot implica atât instituțiile publice, pornind de la nivelul instituțiilor și autorităților publice centrale și până la nivelul municipalităților și a administrației publice locale, cât și partenerii privați interesați (companii, ONG-uri).

Principalele elemente de noutate cu care vine această propunere legislativă sunt:

  • Definirea pentru prima dată în România a conceptului de familie numeroasă, recunoașterea oficială a acestora prin Certificatul pentru familiile numeroase, acordarea de carduri publice și de carduri private de beneficii, introducerea de condiții de eligibilitate pentru beneficiari, prevederi speciale pentru familiile monoparentale, în caz de divorț, adopție sau tutelă, stabilirea unui regim sancționator în caz de nerespectare a obligațiilor.

  • Posibilitatea acordării de beneficii și facilități membrilor familiilor numeroase în baza unui card public din partea administrației publice locale precum: burse, premii și reduceri de taxe în domeniul educației și sănătății, vouchere pentru acoperirea cheltuielilor pentru copiii nou-născuți sau oferirea propriu-zisă de scutece, trusou, pamperși, lapte praf, cărucior, alocarea de fonduri pentru achiziția de cărți și alte materiale didactice, reduceri la activități și servicii culturale, sportive și de agrement, abonamente gratuite pentru parcări publice și rezidențiale

  • Posibilitatea acordării de beneficii și facilități membrilor familiilor numeroase din partea partenerilor privați, în baza unui card privat de tipul: tichete de reducere pentru achiziționarea mașinilor de familie care au mai mult de 5 locuri (family cars), reduceri sau gratuități la medicamente și produse farmaceutice ori la articole pentru copii; reduceri sau gratuități la tratamente medicale, proteze auditive, ortopedice, tratamente oftalmologice, stomatologice sau logopedie; reduceri la achiziționarea de locuințe pentru familiile numeroase sau la chiriile aferente locuințelor; oferirea de programe speciale de creditare pentru familiile numeroase; alte bunuri și servicii oferite gratuit sau cu reducere de către partenerii privați, în funcție de domeniul lor de activitate.

  • Introducerea de condiții obligatorii pentru a beneficia de aceste facilități: cel puțin unul dintre părinți trebuie să aibă un loc de muncă, să se ocupe de îngrijirea și supravegherea celor minimum trei copii și să aibă capacitate de exercițiu deplină;

  • Introducerea condiției vârstei de maxim de 18, sau de cel mult 21 de ani în cazul continuării studiilor, a celor minim trei copii care fac parte din familia numeroasă, precum și condiția școlarizării obligatorii a copiilor, cu restricții clare privind numărul de absențe permis. Această măsură previne abandonul școlar de către copiii din familiile numeroase din cauza cheltuielilor mari.

Articolul precedentCCR a declarat neconstituțională legea protecției personalului didactic
Articolul următorÎnțelegerea și combaterea dezinformării: Observatorul European al mass-mediei digitale