Aprobarea burselor pentru elevi a stârnit un scandal uriaș între consilierii PSD, PNL și primarul Clotilde Armand. Aceștia au declarat că bursele propuse de primar sunt inechitabile și că vor fi elevi care vor avea aceeași medie, unii vor primi bursă, iar alții nu.
Primarul Clotilde Armand a declarat că propunerile PSD și PNL sunt ”O nouă dovadă de analfabetism economic ca în trecut! USL trăiește”.
Consilierii PNL au depus un amendament prin care au majorat bursele de performanță până la 1000 lei față de 600 lei cât era propus, iar cele de merit până la 500 lei față de 400 lei, amendament adoptat. Un alt motiv de dispută au fost bursele sociale, unde primarul a propus burse de 300 de lei pentru cei care provin din familii cu venituri reduse, indiferent dacă sunt din Sectorul 1 sau din afara orașului și 150 de lei pentru cei care vin din alt oraș, dar nu au venituri reduse, potrivit HotNews.ro.
Consilierii PSD au făcut un amendament, aprobat de majoritate, prin care toate bursele sociale au fost majorate la 350 lei, indiferent de veniturile familiei.
Cuantumul burselor de performanţă este următorul:
– burse de performanţă pentru elevii care obţin rezultate la olimpiadele şi concursurile naţionale: pentru cei clasaţi pe locul I – 1.000 de lei/olimpic/lună, locul II – 800 de lei/olimpic/lună, locul III – 600 de lei/olimpic/lună;
– burse de performanţă pentru cei care se califică la loturile de pregătire organizate de Ministerul Educaţiei – 600 lei/lună/elev;
– burse de performanţă pentru elevii care au obţinut rezultate la etapele naţionale ale concursurilor cultural-artistice, cu caracter sportiv – locul I – 700 de lei, locul II – 650 de lei, locul III- 600 de lei.