Împlinirea a 162 de ani de la Unirea Principatelor Române este marcată duminică în ţară prin diferite manifestări. Autorităţile locale au ales să sărbătorească Mica Unire prin ceremonii restrânse, cu respectarea restricţiilor impuse în contextul pandemiei. Şi instituţiile de cultură din ţară marchează momentul aniversar prin piese de teatru, dar şi prin concerte, cele mai multe transmise online, potrivit Agerpres.
*** IAŞI
Manifestările dedicate aniversării a 162 de ani de la Unirea Principatelor Române se vor desfăşura la Iaşi în cadru restrâns.
Potrivit Primăriei Iaşi, duminică, ceremoniile vor debuta la ora 11,30, prin depunerea la monumentul domnitorului Alexandru Ioan Cuza din Piaţa Unirii a unor coroane şi jerbe de flori din partea partidelor politice, asociaţiilor şi altor organizaţii civice.
Intonarea Imnului naţional al României va precede serviciul religios programat la ora 12,00, ceremonie la care vor lua parte ÎPS Teofan, mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, şi PS Iosif Păuleţ, episcopul Diecezei Romano-Catolice de Iaşi.
După încheierea Te Deum-ului, va urma depunerea de coroane de către oficialităţi atât la monumentul din Piaţa Unirii, cât şi la mormântul domnitorului Alexandru Ioan Cuza de la Biserica Trei Ierarhi, eveniment programat pentru ora 13,00 şi în cadrul căruia va fi săvârşită şi o slujbă de pomenire de către ÎPS Teofan.
Totodată, ieşenii sunt aşteptaţi la Ateneul Naţional unde se va juca duminică piesa de teatru „Povestea Unirii”.
„A devenit deja tradiţie ca la Ateneul Naţional din Iaşi, în data de 24 ianuarie a fiecărui an, să se joace ‘Povestea Unirii’. Aşadar, anul acesta, la 162 de ani de la Unirea Principatelor Române, în Sala Mare de Spectacole ‘Radu Beligan’ a Ateneului veţi putea vedea un spectacol de teatru unic în ţară”, a declarat managerul Ateneului Naţional din Iaşi, Andrei Apreotesei.
Spectacolul istoric „Povestea Unirii”, semnat de regizorul Ovidiu Lazăr, este o reconstituire a momentelor premergătoare Unirii Principatelor Române. Distribuţia cuprinde actori societari ai Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi, actori profesori ai Universităţii Naţionale de Arte „George Enescu” Iaşi, actori ai Teatrului pentru Copii şi Tineret „Luceafărul” Iaşi şi actori angajaţi sau colaboratori ai Ateneului Naţional din Iaşi.
„Costume de epocă, melodii celebre, video mapping şi alte elemente scenice vor compune o emoţie, un spectacol plin de energii pozitive care va rămâne în sufletele şi în gândurile spectatorilor pentru multă vreme. Vă aşteptăm să ne daţi mâna şi să devenim fraţi întru celebrarea vie şi adevărată a sufletului românesc de astăzi şi din totdeauna!”, a declarat Ovidiu Lazăr.
Tot pentru a marca Ziua Unirii Principatelor Române, începând cu ora 19,00, va putea fi urmărit în regim de live streaming, pe canalul de YouTube al Ateneului, un concert interpretat de Corul Marii Uniri, dirijor Andrei Fermeşanu, şi Corul de Copii al Municipiului Iaşi, condus de Raluca Zaharia, potrivit Agerpres.