Poliţia din Moscova a atenţionat vineri că orice manifestaţie ilegală ”va fi reprimată”, cu o zi înainte de manifestaţiile neautorizate anunţate în Rusia pentru susţinerea opozantului Aleksei Navalnîi, plasat în arest, şi pe care Kremlinul le-a calificat drept ilegale, informează AFP şi Reuters.
„Orice tentativă de a organiza un eveniment public neautorizat şi orice acţiune provocatoare vor fi considerate o ameninţare la adresa ordinii publice şi vor fi reprimate fără întârziere”, a anunţat poliţia capitalei ruse, cu referire la „acţiunile ilegale prevăzute să aibă loc pe 23 ianuarie 2021”, potrivit Agerpres.
Activistul opoziţiei ruse Aleksei Navalnîi a fost reţinut la revenirea în Moscova. El a făcut o scurtă declaraţie pentru reporteri, afirmând că nu îi este teamă, după care a fost condus de oficiali în uniformă, pe aeroportul Sheremetyevo.
Autorităţile închisorii au afirmat că el încălcase condiţiile eliberării condiţionate. Navalnîi tocmai se întorsese din Germania, unde primise îngrijiri medicale după ce fusese otrăvit cu un agent neurotoxic în Rusia.