Președintele american nou investit, Joe Biden, a declarat miercuri în discursul său inaugural că „democrația a câștigat”, salutând o zi de „speranță” pentru America, potrivit AFP.
„Voința poporului a fost ascultată și voința poporului a fost respectată”, a spus el la câteva minute după ce a depus jurământul de a deveni cel de-al 46-lea președinte al Statelor Unite, făcând apel Americii pentru „unitate”.
Președintele României, Klaus Iohannis, i-a felicitat miercuri pe pereședintele Joe Biden și vicepreședintele Kamala Harris.
”Sunt convins că împreună vom continua să dezvoltăm și să aprofundăm parteneriatul strategic în beneficiul popoarelor noastre și să lucrăm în adevăratul spirit al valorilor transatlantice”.
Kamala Harris a devenit, miercuri, prima femeie vicepreședinte a Statelor Unite ale Americii, după ce a depus jurământul. Ea a jurat pe două Biblii, care au valoare simbolică pentru ea.
Kamala Harris a depus jurământul și a devenit prima femeie vicepreședinte a SUA, pentru acest moment folosind două Biblii, citează Mediafax.
Una dintre bibliile folosite aparține lui Justice Thurgood Marshall, primul membru de culoare al Curții Supreme și un model politic al lui Harris.
Cealaltă Biblie aparține Reginei Shelton, o vecină care a fost ca a doua mamă a lui Harris.
Harris a depus jurământul ca procuror general al Californiei și senator tot cu biblia lui Shelton.