Berlinul şi Londra cer punerea imediată în libertate a opozantului rus Alexsei Navalny

Ministrul german de externe Heiko Maas a cerut luni Rusiei să-l ”elibereze imediat” pe opozantul Alexsei Navalny, arestat duminică la sosirea sa la Moscova, transmite Agerpres, citând AFP.

Navalny a fost arestat duminică seara, la punctul de control al paşapoartelor de pe aeroportul Şeremetievo din Moscova. Deşi ştia că ar putea fi arestat la sosirea în Rusia, el a revenit de la Berlin, unde fusese internat în spital din august anul trecut după otrăvirea cu agent neurotoxic Noviciok.

Aleksei Navalny ”a luat decizia conştientă de a reveni în Rusia pe care el o consideră patria sa personală şi politică” şi arestarea sa de către autorităţile ruse ”este total de neînţeles”, potrivit lui Maas.

Recunoscând că Rusia este legată prin propria sa Constituţie şi prin obligaţiile internaţionale cu privire la statul de drept şi protecţia drepturilor civile, şeful diplomaţiei germane a adăugat: ”Evident, aceste principii trebuie de asemenea aplicate” şi lui Aleksei Navalny, care ”ar trebui să fie pus în libertate imediat”.

De asemenea, Maas a solicitat o anchetă aprofundată asupra otrăvirii lui Navalny şi aducerea autorilor în faţa justiţiei.

La rândul său, Londra a cerut Rusiei eliberarea imediată a lui Aleksei Navalny şi a subliniat că Moscova trebuie să dea explicaţii asupra modului în care opozantul rus a fost atacat cu o armă chimică.

”Este îngrozitor că Alexsei Navalny, victima unei infracţiuni vrednice de dispreţ, a fost arestat de autorităţile ruse. El trebuie să fie eliberat imediat. În loc să îl persecute pe domnul Navalny, Rusia ar trebui să explice cum a ajuns să fie folosită o armă chimică pe teritoriul rus”, a afirmat ministrul de externe britanic Dominic Raab.

În luna decembrie, Administraţia penitenciarelor din Rusia i-a ordonat lui Navalnîi să revină din Germania în cel mai scurt timp şi să se prezinte la o secţie de poliţie în Moscova precizând că, în caz contrar, el va fi întemniţat dacă nu se întoarce în ţară până la termenul limită indicat.

Navalnîi, cunoscut pentru anchetele sale anticorupţie ce vizau elita politică rusă, s-a simţit rău pe 20 august în timp ce se întorcea cu o cursă aviatică din oraşul siberian Tomsk spre Moscova şi a fost internat de urgenţă la Omsk, un alt oraş din Siberia, înainte de a fi evacuat spre Berlin, după lungi dispute între susţinătorii săi şi medicii ruşi.

La începutul lunii octombrie 2020, Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC) a confirmat că în organismul disidentului rus Aleksei Navalnîi a fost găsită o substanţă de tip Noviciok. Laboratoare de specialitate din Germania, Franţa şi Suedia stabiliseră deja că principalul opozant al Kremlinului a fost victima unei otrăviri cu agent neurotoxic de genul celor produşi de cercetătorii militari din fosta Uniune Sovietică.

Germania a solicitat oficial asistenţă tehnică din partea OIAC, conform prerogativelor statelor membre în cazul în care consideră că a avut loc un incident în care sunt implicate arme chimice. OIAC a confirmat că probele de sânge şi urină prelevate de la În luna decembrie, Administraţia penitenciarelor din Rusia i-a ordonat lui Navalny să revină din Germania în cel mai scurt timp şi să se prezinte la o secţie de poliţie în Moscova precizând că, în caz contrar, el va fi întemniţat dacă nu se întoarce în ţară până la termenul limită indicat.

Navalny, cunoscut pentru anchetele sale anticorupţie ce vizau elita politică rusă, s-a simţit rău pe 20 august în timp ce se întorcea cu o cursă aviatică din oraşul siberian Tomsk spre Moscova şi a fost internat de urgenţă la Omsk, un alt oraş din Siberia, înainte de a fi evacuat spre Berlin, după lungi dispute între susţinătorii săi şi medicii ruşi.

La începutul lunii octombrie 2020, Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC) a confirmat că în organismul disidentului rus Alexei Navalny a fost găsită o substanţă de tip Noviciok. Laboratoare de specialitate din Germania, Franţa şi Suedia stabiliseră deja că principalul opozant al Kremlinului a fost victima unei otrăviri cu agent neurotoxic de genul celor produşi de cercetătorii militari din fosta Uniune Sovietică.

Germania a solicitat oficial asistenţă tehnică din partea OIAC, conform prerogativelor statelor membre în cazul în care consideră că a avut loc un incident în care sunt implicate arme chimice. OIAC a confirmat că probele de sânge şi urină prelevate de la Navalny conţineau un inhibitor de colinesterază, similar cu două substanţe chimice de tip Noviciok, interzise de organizaţie în 2019.

Agenţi din grupul Noviciok, deosebit de periculos, au fost utilizaţi în 2018 pentru otrăvirea fostului agent secret rus Serghei Skripal şi a fiicei acestuia, Iulia, în oraşul Salisbury din Anglia. Şi atunci, Kremlinul a dezminţit orice implicare a Rusiei, însă cazul a provocat o criză diplomatică între Londra şi Moscova.

Citește și:

Articolul precedentÎn ultima zi ca președinte, Donald Trump va semna 100 de grațieri
Articolul următorOamenii de știință vor ca un minut să aibă de acum 59 de secunde / De ce o astfel de schimbare?