Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan a organizat o conferință de presă în care si-a prezentat bilanțul celor două luni de mandat.
Iată cele mai importante declarații ale sale:
- Noutatea în zona de termoficare este că ne-am exprimat intenția de a cumpăra ELCEN. E un desiderat care a apărut în spațiul public de foarte mult timp, inclusiv la administrațiile anterioare, avem instrumentele să-l realizăm. Există disponibilitatea pe care am exprimat-o formal din partea Primăriei, este nevoie de acordul CGMB și de acordul Guvernului prin Ministerul Finanțelor și Energiei. Sunt optimist că această preluare va avea loc.
- 2,5 miliarde lei sunt datoriile curente PMB. Înseamnă aproximativ cât ar costa metroul din Drumul Taberei sau podul de la Brăila peste Dunăre sau 10.000 de apartamente. Bani pe care trebuie să-i plătim acum. Aici ne-au dus floricelele și concertele. Din cauza datoriilor, conturile sunt poprite din august, de aceea nu putem să plătim nici o lucrare de investiții. Sunt empatic cu oamenii din Prelungirea Ghencea, de exemplu, dar nu putea să continuăm lucrările până nu rezolvăm situația financiară.
- Vom închide spitalul modular de la Pipera. Numărul persoanelor care au nevoie de îngrijiri a scăzut din fericire, nu se justifică financiar să-l ținem deschis.
- Facem toate eforturile pentru a opri un dezastru cu efect de domino, creat de fosta administrație PSD.
- Nu avem șanse sa vedem tramvaie noi, anul acesta, în București. Tramvaiele de la Astra vin abia anul viitor.
- La început de mandat am avut de rezolvat niște urgențe. Nu am avut timp să ma ocup de acea „caracatița”, despre care am vorbit în campanie. Au fost unele destituiri. Consilierii locali, care au avut mai mult timp decât mine, au început un audit deja.
- Mă voi vaccina atunci când imi va veni răndul.
- Pentru problema deșeurilorm avem niște bani europeni alocați. Pentru deșeurile ră,ase după sortare vom face o dezbatere publică, pentru înfințarea unui incinerator.