Preşedintele SUA, Donald Trump, duminică seara, după mai multe zile de amânare, proiectul de lege privind noul plan de relansare economică în valoare de 900 de miliarde de dolari, plan adoptat luni de Congresul american, informează AFP citat de Agerpres.
Totodată, Donald Trump a semnat şi legea bugetului guvernului federal, în valoare de 1.4 trilioane de dolari, prin care se evită închiderea serviciilor publice începând de marţi.
„Ratific această lege pentru restabilirea indemnizaţiilor de şomaj, oprirea evacuării (chiriaşilor), acordarea de asistenţă locatorilor, adăugarea de fonduri suplimentare programului de împrumuturi pentru companii, pentru a permite angajaţilor companiilor aeriene să se întoarcă la muncă şi a oferi fonduri suplimentare substanţiale pentru distribuirea vaccinurilor”, potrivit unui comunicat.
Conform dpa, comunicatul Casei Albe mai informează că preşedintele Donald Trump a fost de acord să semneze pentru o sumă mai mică decât cea dorită. Cu toate acestea, astăzi Camera Reprezentanţilor va vota creşterea ajutorului suplimentar pentru şomaj la 2.000 de dolari, de la 600 cât era prevăzut în proiectul de lege care i-a fost transmis de Congres săptămâna trecută.
Ajutorul de şomaj prevăzut de două programe federale de asistenţă create în martie ca parte a primului plan de susţinere a economiei a expirat sâmbătă la miezul nopţii. Cel puţin 12 milioane de americani care au beneficiat de aceste ajutoare au fost lăsați fără acest beneficii vitale, potrivit grupului de reflecţie progresist The Century Foundation.
Noul plan de relansare extinde ajutorul federal acordat şomerilor până la jumătatea lunii martie, acordă împrumuturi garantate întreprinderilor, oferă ajutoare în valoare de miliarde de dolari IMM-urilor, industriei de ospitalitate şi restaurantelor, transportului aerian, prelungeşte moratoriul ce interzice evacuarea persoanelor care nu îşi pot plăti chiria, suspendă executarea silită şi oferă fonduri pentru distribuirea vaccinurilor anti-COVID-19.